Cum devii functionar public in UE, cu un salariu de 2.500 de euro?
Daca vrei sa urmezi o cariera de functionar public intr-una din
institutiile europene, incepand din 16 martie Comisia lanseaza o
noua sesiune de recrutari pentru joburi de administrator.
In functie de domeniul in care te-ai format sau in care ai
experienta, poti lucra in drept, economie sau elaborarea de
politici. Si desi etapele recrutarii sunt destul de anevoioase, iar
perioada de timp in care vei parcurge toate probele recrutarii
poate ajunge si la 9 luni, salariul pe care poti sa-l castigi
merita toate eforturile: intre 2.500 si 17.000 de euro pe luna.
Campania pe care site-ul oficial de recrutari al Comsiei
Europene - EPSO, o lanseaza pe 16 martie face parte din calendarul
obisnuit al concursurilor pentru ocuparea unor postiuri in
institutiile Uniunii Europene.
Astfel, in lunile martie-aprilie, EPSO organizeaza competitii
pentru administratie publica europeana, comunicare si drept, in
iunie-iulie, pentru lingvisti si traducatori, iar pentru asistenti,
in noiembrie-decembrie.
Pe posturile de asistenti sunt singurele pe care se pot angaja si
persoane fara studii superioare, motiv pentru care concurenta este
foarte mare, dar recrutarea se face in functie de vechimea pe un
post similar, nu mai putin de trei ani.
Pentru prima data la concurs pot participa si studentii
Noutatea concursurilor din acest an este ca EPSO accepta, in
premiera, candidaturi si de la studentii in ultimul an al primului
ciclu de studii universitare, a anuntat ieri Comisia. Citiţi mai
mult despre
cum să devii functionar public in UE pe
www.incont.ro