Un hacker din Sălaj a câştigat peste 470.000 de dolari furând parole, coduri de acces şi alte date informatice

Autor: Mediafax 08.03.2011

Un bărbat din judeţul Sălaj a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Cluj pentru infracţiuni informatice de tip phishing, acesta beneficiind din comiterea infracţiunilor de peste 470.000 de dolari, iar alte două persoane vor fi judecate pentru favorizarea infractorului în acest caz, informează Mediafax.

Adrian Roşu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Cluj pentru deţinere fără drept de programe informatice, coduri de acces, parole sau date informatice, iar Lorincz Zsolt şi Adela Aurora Hosu pentru favorizarea infractorului.

Conform rechizitoriului, Adrian Roşu, arestat în octombrie 2010, este cercetat pentru infracţiuni informatice de tip phishing.

"Începând cu 2006, Adrian Roşu, prin phishing, a obţinut datele de identificare ale unor carduri bancare emise de bănci din străinătate, mai ales din Statele Unite ale Americii. Ulterior, inculpatul a vândut datele de identificare ale cardurilor, respectiv seriile şi cardurile PIN unor persoane cooptate pe internet, cărora le propunea ca, în schimbul datelor respective, să îi trimită prin sistemul Western Union un procent drept comision, care de regulă era de o mie de dolari SUA. După utilizarea datelor de identificare de către persoanele cooptate pe internet, intrau pe numele lui Roşu sau ale unor alte persoane din anturajul acestuia sumele stabilite anterior", se arată în rechizitoriu.

Conform procurorilor, din comiterea infracţiunilor, Roşu a beneficiat, în perioada 2006 - 2010, de 479.864 de dolari.