Sârbu: Codul Muncii stabileşte o perioadă-tampon de 45 de zile la disponibilizări colective

Autor: Ciolac Florin 07.03.2011

Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a declarat, luni, că în cadrul discuţiilor din coaliţia guvernamentală s-a convenit ca în Codul Muncii să se prevadă că disponibilizaţii colectiv au prioritare la reangajare o perioadă de 45 de zile.

Sârbu a afirmat că partidele din arcul guvernamental au acceptat varianta propusă de UNRP în ceea ce priveşte disponibilizările colective.

Astfel, varianta Codului Muncii pe care Guvernul îşi va angaja răspunderea, marţi, în Parlament, va introduce o perioadă de 45 de zile de la disponibilizarea colectivă în care angajatorul să fie obligat să angajeze aceleaşi persoane, pe aceleaşi posturi, fără concurs sau perioadă de probă.

Varianta iniţială propusă de Guvern dădea libertate angajatorulului, în cazul disponibilizărilor colective, să reangajeze alte persoane pe posturile reînfiinţate.

"Se pune astfel o barieră în calea unor abuzuri patronale. Cred că este o măsură de protecţie destul de rezonabilă", a spus Sârbu, referindu-se şi la negocierile pe care UNPR le-a avut cu sindicatele pe această temă.