Cum previne Garda Financiară corupţia: roteşte comisarii săptămânal pe posturi

Autor: Mediafax 28.02.2011

Comisarul general adjunct al Gărzii Financiare (GF), Sorin Florea, a declarat, luni, că 50 de comisari ai Gărzii din punctele de frontieră Nădlac, Borş şi Giurgiu sunt rotiţi săptămânal pe posturi, în baza unui ordin al preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, cu scopul prevenirii actelor de corupţie, scrie Mediafax.

"Măsura are drept scop eficientizarea acţiunilor de control şi prevenirea creării unor relaţii prea apropiate între comisari şi unele firme", a afirmat Florea. Măsura este valabilă de la 1 ianuarie.

Angajaţii rotiţi pe posturi sunt aduşi din direcţiile judeţene limitrofe punctelor de frontieră respective.

În total sunt implicaţi 300 de comisari, a spus Florea.

Anterior, comisarii erau schimbaţi la câteva luni, în funcţie de activitatea de la punctele respective de frontieră.