Farmecul desuet al presei adormite/ de Ziarul de Duminică

Autor: Ziarul de Duminica 24.02.2011


Cât e de greu să scrii româneşte?

Duminică, 27 februarie 2011, de la ora 11.00, la sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti, Ioana Pârvulescu (foto 1) susţine conferinţa cu tema E foarte greu să scrii româneşte... Presa din vremea lui Caragiale

"La un moment dat, după 1990, am descoperit plăcerea citirii ziarelor şi revistelor din secolul 19 şi din prima jumătate a secolului 20. Departe de a fi prăfuite, aceste foi galbene aveau o prospeţime a vieţii care făcea concurenţă primejdioasă cărţilor scrise în aceeaşi perioadă. Deşi mă tem că una din explicaţiile risipirii puterilor literare la noi este tocmai publicistica, cu efemerul şi imperfecţiunile ei, cu viaţa ei de 24 de ore, pe de altă parte însă, retrezită din somn după o sută de ani ca Frumoasa din Pădurea Adormită, presa veche se dovedeşte tânără şi plină de farmec. Dar şi aducătoare de revelaţii. Conferinţa "E foarte greu să scrii româneşte... Presa din vremea lui Caragiale" porneşte de la malentendu-urile pe care le-a stârnit şi încă le mai stârneşte opera lui Caragiale. Nu mă voi feri de întrebări dificile şi chiar riscante. Pentru a găsi o cheie a artei lui Caragiale şi o explicaţie a felului diferit în care a fost privit de contemporanii lui şi de urmaşii lor, voi face un ocol plin de culoare prin ziarele din a doua jumătate a secolului 19, cu precădere din preajma lui 1900. Iar Caragiale va fi însoţitorul din umbră pe acest drum plin de surprize. " (Ioana Pârvulescu)

Ioana Pârvulescu a iniţiat şi a coordonat colecţia "Cartea de pe noptieră" a Editurii Humanitas. În prezent este conferenţiar dr. la Facultatea de Litere din Bucureşti şi predă literatură română modernă. A publicat mai multe cărţi, traduceri din franceză şi germană, între care Angelus Silesius şi Rilke, antologii.

Succesul cel mai mare l-au obţinut volumele publicate la Humanitas: eseurile Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003) şi În intimitatea secolului 19 (2005), romanul Viaţa începe vineri (2009), - cărţi care au în comun acelaşi personaj principal, Bucureştiul.

Despre Caragiale a scris un mic volum eseistic În Ţara Miticilor. De 7 ori Caragiale.

"Drumul spre celebritate" începe la Palatele Brâncoveneşti

Sâmbătă, 26 februarie 2011, de la ora 11,00 la Palatul Mogoşoaia, se va desfăşura cea de-a patra etapă a Concursului "Drumul spre celebritate" - ediţia a II a (foto 2).

La competiţie vor participa 5 tineri muzicieni din Suceava, Bacău şi Bucureşti. Invitat special va fi Godri Orban, solist instrumentist al Filarmonicii "George Enescu".

Radio România Cultural şi Centrul Cultural "Palatele Brâncoveneşti" vă invită să participaţi la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fiţi martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun.

Artişti români la Veneţia

În zilele de 15 februarie şi 16 februarie a avut loc reuniunea juriului care a evaluat candidaturile primite la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia în cadrul concursului de proiecte în domeniul artelor vizuale cu tema "Fostering Artistic Practices" ("Încurajarea practicilor artistice")

Membrii juriului au analizat cele 54 de proiecte înscrise în concurs şi au declarat câştigătoare următoarele patru proiecte: "Alien Ties" (autor Dan Acostioaei), "Imagine" (autor Liane Birnberg), "Chiar dacă nimeni nu te vrea, eu te voi iubi mereu" (autori Alexandru Dan şi Bogdan Grădinaru) şi "Situated Knowledge: I follow Rivers of Thoughts" (autori Olivia Mihălţianu, Anca Mihuleţ şi Rozalb de Mura).

Cele patru proiecte declarate câştigătoare se vor desfăşura în perioada 5 aprilie 2011 - 31 ianuarie 2012 în cadrul strategiei în domeniul artelor vizuale a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Principalul obiectiv al strategiei este de a oferi artiştilor vizuali oportunitatea de a înţelege şi de a interacţiona cu profilul specific şi cu patrimoniul institutului.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul www.icr.ro/venetia/

Garabet Ibrăileanu şi Marin Sorescu se întâlnesc la Muzeul Literaturii Române

Luni, 28 februarie, ora 13.30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române va avea loc vernisajul expoziţiei de manuscrise şi fotografii realizată în colaborare cu Muzeul Literaturii Române, Iaşi - Garabet Ibrăileanu (1871-1936) - foto 3.

După vernisaj va avea loc sesiunea comemorativă Marin Sorescu - 75 (foto 4), în cadrul căreia vor fi prezentate volumele: Marin Sorescu, Mladost Don Kihota (Tinereţea lui Don Quijote), Beograd, 2010, şi Srba Ignjatović, Călătorul orb, Bucureşti 2010.

Invitaţi: Adam Puslojić, Ion Caramitru, Mircia Dumitrescu, Nicolae Iliescu, Răzvan Voncu, Paul Cernat, Ştefan Dulu.

"Locomotiva Jazz" româno-ungară împlineşte doi ani

Locomotiva Jazz, program de succes al ICR Budapesta, care a reunit 54 muzicieni din România, Ungaria, Estonia, Marea Britanie, SUA, Danemarca, Slovacia şi Olanda sărbătoreşte în luna februarie doi ani de la înfiinţare.

Seara chitarelor, pregătită pentru aniversarea din 25 şi 26 februarie aduce pe aceeaşi scenă patru chitarişti desăvârşiţi din România şi Ungaria, într-un dialog inedit: Sorin Romanescu (RO), Alexandru Man (RO), István Gyárfás (HU), Gabor Juhasz (HU).

Ca şi în 2010, când publicul a fost întâmpinat la aniversarea de un an cu un concert al Teodorei Enache şi cu o expoziţie de afişe jazz şi în 2011 aniversarea va prilejui o surpriză. Organizatorul Festivalului de Jazz de la Gărâna, Marius Giura va fi prezent cu un scurt-metraj montat special pentru acest eveniment pentru a promova în Ungaria prestigiosul festival.

Concertele vor avea loc după următorul program:

Vineri, 25 februarie, ora 20.00, - Kultea Klub, Budapesta,

Sâmbătă, 26 februarie, ora 19.00 - Grand Cafe Cinema, Seghedin

"Oceanul mare" la Seara de film de la Institutul Cultural Român

Astăzi, 25 februarie 2011, de la ora 18.00, la Seara de film de la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) va fi proiectat documentarul Oceanul mare (2009), realizat de Katharina Copony. Filmul va fi prezentat de producătoarea Ada Solomon (HiFilm).

Spaţiul urban românesc, marcat de varii influenţe culturale, fie ele occidentale, fie orientale, a fost, începând cu anii '90, locul în care mulţi imigranţi chinezi şi-au găsit rostul. Evitând problemele generale pe care toţi străinii le au, filmul urmăreşte discret şi profund trei istorii ale unor chinezi aflaţi în confruntarea cotidiană cu concurenţa comercială, cu nedreptatea şi ilegalităţile sau cu dezacordurile religioase. Toate drumurile celor trei duc, într-un fel sau altul, la centrul comercial Europa, epicentrul vieţii sociale, nu lipsite de singurătate sau pericole.

Katharina Copony s-a născut în 1972 la Graz şi a studiat la Viena. DocumentarulIl Palazzo, realizat în 2006, a fost recompensat cu premiul Arte pentru cel mai bun german documentar, în 2006. Documentarul Oceanul mare (90', coproducţie Germania-România-Austria) a obţinut Premiul pentru film documentar la Duisburg Filmweek, Germania, în 2009 (foto 5).

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Lecţie deschisă despre George Enescu la Veneţia

Astăzi, 25 februarie 2011, începând cu ora 17,00, în sala de concerte a Conservatorului "Benedetto Marcelo" din Veneţia (Palazzo Pisani, San Marco 2810) va avea loc o lecţie deschisă pentru studenţii care frecventează prestigioasa instituţie de învăţământ muzical.

Lecţia deschisă va fi susţinută de Laura Manolache, directorul Muzeului Naţional "George Enescu" şi de Alexandra Şolea, reprezentantul Festivalului Internaţional "George Enescu". Cu această ocazie, Ioana Croitoru, lector univ. dr. la catedra de vioară a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti va susţine prelegerea cu tema "Ecouri paganiniene în creaţia lui George Enescu", în care vor fi abordate cele trei capricii scrise de Niccolò Paganini, pentru care George Enescu a compus acompaniamentul de pian.

Manifestarea face parte din turneul "George Enescu în Italia", organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia cu sprijinul Institutului Cultural Român (foto 6).

Lecţii deschise despre creaţia lui George Enescu vor mai fi susţinute la conservatoarele din alte trei oraşe din Italia unde se va desfăşura turneul: Verona, Torino şi Roma.

Organizarea lecţiei deschise are ca scop prezentarea şi promovarea în rândul studenţilor italieni din domeniul muzical a vieţii şi operei celui mai mare muzician român, precum şi a celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional "George Enescu".

Revista "Orizont" şi Filiala USR Timişoara lansează "Antologiile Revistei SINGUR"

Evenimentul vine să adauge un plus de valoare efortului depus la realizarea unui proiect ambiţios demarat anul trecut de scriitorul Ştefan Doru Dăncuş, directorul Grupului Media SINGUR din Târgovişte. Oferim aici câteva date statistice care reflectă amploarea acestui proiect: din totalul de 15.579 de autori care au trimis creaţii, au fost publicaţi doar 120, dintre care 68 de poeţi şi 52 de prozatori, selectaţi de un Grup Consultativ format din poetul Ioan Es Pop, prozatorul Ioan Groşan şi criticul literar Felix Nicolau. Zece poeţi cuprinşi în Antologia de poezie au beneficiat de câte o parodie realizată de Lucian Perţa, unul dintre cei mai mari autori români de parodie. Trei autori vor înregistra gratuit poeme pe DVD-uri, premiu oferit de Fundaţia "Paul Polidor" pentru UNESCO - Academia de Interferenţe Internaţionale "Paul Polidor".

Lansarea va avea loc în data de 9 martie 2011, la sediul revistei "Orizont" din Timişoara. Antologiile vor fi prezentate publicului şi presei locale de către Prof. univ. Cornel Ungureanu, criticul literar Lucian Alexiu şi Ştefan Doru Dăncuş. Se vor putea înscrie la cuvânt şi alţi participanţi.

Sunt eu, Helmut, şi locuiesc sub capac

Aşa ar putea suna replica unuia dintre personajele filmelor care vor rula sâmbătă, 26 februarie, de la ora 20.00, la Atelierul de Producţie, unde ShortsUP va prezenta programul de scurtmetraje "În Laborator". Filmele vor fi dublate de un experiment musical şi vizual avangardist.

La evenimentul "ShortsUP În Laborator" din 26 februarie, animaţia se combină cu ficţiunea, iar documentarul cu filmul-şoc.

"Copy Shop" (regia Virgil Widrich, Austria) are în palmares 35 de premii internaţionale, între care cel mai bun film la European Film Awards, cea mai bună coloană sonoră la Clermont-Ferrand şi o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj. Filmul conţine aproximativ 18.000 de fotograme digitale transpuse pe film de 35 mm.

"Sunt eu, Helmut" (r. Nicolas Steiner, Elveţia-Germania) e o comedie ingenioasă despre a 60-a aniversare a lui Helmut, care de fapt împlineşte 57 de ani (foto 7).

După filme va urma un performance audio-video de 40 de minute cu KarpovKasparov şi Corruptdream, o explorare pe muzică live a opoziţiei dintre proiecţia de pe suport digital şi cea de pe suport analog. KarpovKasparov arată ca un joc de şah abstract, născut din colaborarea a trei aparate: drum machine, sintetizator şi retroproiector.

După performance-ul audio-video, seara ShortsUP va continua cu Matze, cel mai experimental proiect electro românesc.

Biletele costă 25 lei şi pot fi cumpărate sâmbătă, 26 februarie, de la Atelierul de Producţie. Pentru cei care merg la eveniment cu carnetul de student, biletul costă 15 lei.

Atelierul de Producţie este situat lângă staţia de metrou Timpuri Noi, pe Splaiul Unirii 160.