Şefii sindicatelor din BCR vor picheta sediul central în timpul prezentării rezultatelor financiare

Ziarul Financiar 24.02.2011

Membrii din conducerea sindicatelor afiliate Federaţiei Sindicatelor Independente din BCR, care reprezintă 75% din salariaţii instituţiei, vor picheta vineri sediul central al băncii, nemulţumiţi de intenţia administraţiei de a menţine suspendate unele drepturi din contractul colectiv de muncă.

"La eveniment vor participa numai cei din conducerea organizaţiilor sindicale teritoriale din BCR, care au dreptul la zi sindicală, şi nu va fi niciun salariat al băncii, pentru că nu vrem să perturbăm activitatea. Vrem să tragem un semnal de alarmă faţă de atitudinea administraţiei, care are o politică de acceptă sau pleacă şi ne cere eliminarea sau suspendarea drepturilor salariaţilor, după ce în doi ani de criză am acceptat să nu-şi îndeplinească aceste obligaţii din contractul colectiv de muncă", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Federaţiei Sindicatelor Independente din BCR, Ciprian Ionescu.

Pichetarea sediului BCR din calea Victoriei va avea loc între orele 10:00 şi 12:00, imediat după anunţarea rezultatelor băncii şi ale acţionarului majoritar, grupul austriac Erste Bank.

Liderul sindicatului a recunoscut că negocierile sunt în termen, contractul colectiv de muncă urmând să expire în data de 3 martie.