Bombardier, implicat în două procese de notorietate, între care unul cu Ion Ţiriac care solicită despăgubiri de 3,2 mil. dolari

Autor: Dumitrescu Anca 24.02.2011

Gigantul aeronautic canadian Bombardier este implicat în două procese de notorietate, între care unul cu omul de afaceri Ion Ţiriac, care solicită despăgubiri de 3,2 milioane de dolari pentru nerespectarea termenilor contractuali de vânzare a unui avion, relatează publicaţia Montreal Gazette.

Ţiriac a dat în judecată Bombardier în 2008, în urma unui accident produs în fabrică în timpul lucrărilor de finalizare a avionului Global 5000 comandat în 2005.
Omul de afaceri susţine că a plătit în avans 20 de milioane de dolari, din preţul total de 30 de milioane de dolari.

O serie de probleme şi discrepanţe au dus la întârzierea lucrărilor la avion, astfel încât Ţiriac a fost nevoit să anuleze o comandă pentru vopsire, în Germania, de 190.000 de dolari.
Apoi, lucrurile s-au înrăutăţit, potrivit reclamaţiei făcute de omul de afaceri în justiţie.
Angajaţii Bombardier "au pierdut practic controlul uşii principale a avionului", care s-a prăbuşit şi a retezat balustrada şi scara aparatului.

Ţiriac cere 3,2 milioane de dolari, pentru acoperirea costurilor, dobânzilor şi daunelor.
Avocatul lui Ţiriac, Attison L. Barnes III de la firma de avocatură Wiley Rein din Washington, nu a putut fi contactat pentru comentarii.

În celălalt caz, producătorul de avioane este acuzat de neglijenţă, în urma unui accident aviatic produs în urmă cu doi ani în Statele Unite, în apropiere de Buffalo N.Y., în care şi-au pierdut viaţa 49 de persoane aflate la bord şi o alta la sol.