"Rabla" 2010 şi utilitarele au majorat cu 25% piaţa auto în ianuarie

Autor: Bogdan Alecu 20.02.2011

Piaţa vehiculelor comerciale a depăşit-o pe cea a autoturismelor în ceea ce priveşte creşterea din prima lună a anului, potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). În condiţiile în care utilitarele au avansat cu peste 80%, la aproape 1.000 de unităţi, autoturismele au crescut cu 16%, la 4.400 de maşini.

"Cel mai bun semnal din ianuarie îl reprezintă faptul că au revenit pe plus vânzările de vehicule comerciale, iar acest lucru indică faptul că economia României începe

să-şi revină. Nu ne aşteptăm ca această creştere accelerată să aibă loc în întreg anul 2011, dar estimăm că acest segment va fi printre cele mai dinamice", a spus Fabrice Cambolive, admi­nistratorul unic al Renault-Nissan România, importa­torul celor două mărci pe piaţa locală.

Piaţa auto locală a atins în ianuarie un volum total de peste 5.400 de autovehicule, în creştere de aproape 25% faţă de perioada similară a anului trecut, acesta fiind primul început pozitiv din ultimii trei ani.

"Comparativ cu perioada similară a anului trecut, vânzările de maşini au crescut în ianuarie, ceea ce reprezintă un semn pozitiv şi pentru următoarele luni", a spus Cambolive.

În condiţiile în care în acest an programul "Rabla" va începe cel mai probabil pe 20 martie, potrivit declaraţiilor ministrului mediului Laszlo Borbely, vânzările de autoturisme ar putea reveni pe minus sau cel mult să atingă acelaşi nivel ca în 2010.

"Efectele noului program de casare le vom vedea însă la finele lunii martie, după demararea programului şi de­sigur în aprilie. Pe acest fond luna februarie va fi una slabă din punctul de vedere al vânzărilor, dar va fi la un nivel similar cu februarie 2010", a subliniat Fabrice Cambolive.

Anul trecut în februarie vânzările de autoturisme au atins un nivel de aproape 3.900 de autoturisme, în creştere cu aproape 14% faţă de decembrie, dar la o treime faţă de o lună normală.

"Acum piaţa autoturismelor trece printr-un moment de tranziţie, iar în astfel de intervale întotdeauna piaţa este la un nivel scăzut. Potenţialul îl vom vedea după ce va reîncepe programul de casare", a spus Cambolive.

Dintre primele cinci mărci cu cele mai mari creşteri din luna ianuarie, trei reprezintă mărci de vehicule comerciale, potrivit statisticilor APIA. Cea mai mare creştere a fost înregistrată de camioanele Scania, vânzările acestora crescând de la două unităţi în ianuarie 2010 la aproape 40 luna trecută. În cazul DAF şi MAN avansul a fost de aproape 130%, fiind în grafic cu tendinţa anunţată de jucătorii din piaţă, care se aşteaptă la o dublare a pieţei camioanelor în acest an.

"Nu este o surpriză faptul că vânzările de autoturisme au crescut cu mai puţin decât comercialele deoarece piaţa maşinilor pentru persoane fizice este puternic influenţată de programul «Rabla». Când programul de casare va reîncepe în acest an, vom vedea potenţialul pieţei. Acum piaţa trece printr-un moment de tranziţie, iar în astfel de intervale întotdeauna piaţa este la un nivel scăzut", a spus Fabrice Cambolive.

Statul vrea 500 mil. euro din taxa de poluare

Executivul estimează pentru acest an încasări din taxa auto de aproape 500 mil. euro, cu aproape 100 mil. euro peste nivelul veniturilor din taxa de poluare încasate în 2010 şi de trei ori mai mult decât cele încasate în 2009, potrivit Mediafax. Astfel, cu o piaţă a automobilelor noi de aproximativ 120.000 de unităţi, iar una a celor second-hand de 150.000 de unităţi, potrivit estimărilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) de la începutul acestui an, taxa medie plătită de către cineva care şi-a achiziţionat un automobil nou sau unul second-hand din afară va fi de peste 1.800 de euro.

Încasările obţinute din taxa de poluare sunt vărsate la Fondul pentru Mediu, iar în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 al Fondului aprobat recent, Guvernul a inclus venituri totale estimate de peste 2,057 mld. lei (500 mil. euro).