Tănăsescu: Nominalizarea unui premier tehnocrat are puţine şanse. Un guvern trebuie să fie politic

Autor: Dinca Thomas 20.02.2011

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, al cărui nume a fost vehiculat pentru postul de premier, consideră că nominalizarea în acest moment a unui premier tehnocrat are puţine şanse de reuşită şi că un guvern trebuie să rămână politic, dar poate atrage specialişti pentru valoare adăugată.

Contactat de MEDIAFAX şi întrebat dacă ar accepta să preia postul de prim-ministru în cazul în care ar primi o astfel de propunere, Mihai Tănăsescu a apreciat că nominalizarea în acest moment a unui premier independent sau tehnocrat are puţine şanse, deoarece acesta ar putea să împărtăşească anumite valori diferite de cele ale clasei politice, ceea ce ar conduce la escaladarea conflictului faţă de situaţia existentă.

El a amintit că nu este prima dată când în discuţie apare ideea unui premier tehnocrat şi a arătat că, în general, sunt vehiculate anumite nume atunci când există o aşteptare pentru schimbarea clasei politice.

"În general, guvernele sunt politice şi trebuie să rămână politice, deoarece au stabilitatea necesară pentru aplicarea programului de guvernare şi atingerea ţintelor stabilite. Fiecare guvern poate în acelaşi timp să atragă specialişti din mediul academic sau de afaceri care să aducă valoare adăugată actului politic. Orice om trebuie să beneficieze de susţinere politică pentru a promova programele în Parlament. Cred că cel mai important acum este să arătăm că reprezentanţii clasei politice pot să definească obiectivele şi să le ducă mai departe", a spus Tănăsescu. Citiţi mai mult despre şansele nominalizării unui premier tehnocrat pe www.mediafax.ro