Averile liderilor sindicali, verificate după acuzaţiile de corupţie aduse lui Marica

Autor: Mediafax 16.02.2011

Averile liderilor sindicali au intrat în atenţia inspectorilor de integritate, în urma declaraţiilor publice făcute de fostul vameş Marius Ungureanu referitoare la faptul că liderul Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, ar fi perceput mită pentru a promova şi menţine unii angajaţi în vămi. Agenţia Naţională de Integritate a informat, potrivit posturilor de televiziune, că 15 lideri sindicali sunt vizaţi în verificările sale. Pe lista ANI figurează Vasile Marica, Bogdan Hossu, Marius Nistor, Ion Popescu, Anton Hadăr, Gheorghe Isvoranu, Vasile Lincu, Ion Albu, Liviu Luca, Marius Petcu, Dumitru Costin. Fostul vameş Marius Ungureanu a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă - organizată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", condus de Vasile Lincu - că liderul Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetare "Sed Lex", Vasile Marica, a luat mită de la angajaţi din vămi pentru a interveni în promovarea şi menţinerea lor în funcţii. Ungureanu a spus că din 1997 şi până în 2002 i-a dat lui Marica 2.000-2.500 de dolari pe lună. Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat ieri că verificarea declanşată de ANI este "o comandă de sus" pentru discreditarea liderilor sindicali şi forţarea asumării modificărilor la Codul muncii (CM) fără acordul sindicatelor.