Armata egipteană anunţă dizolvarea Parlamentului şi suspendarea Constituţiei

Autor: Mediafax 13.02.2011

Armata egipteană, căreia Hosni Mubarak i-a încredinţat puterea atunci când a demisionat, vineri, a anunţat duminică dizolvarea celor două Camere ale Parlamentului şi suspendarea Constituţiei, scrie Mediafax.

Armata a mai precizat că perioada de tranziţie politică va dura şase luni şi că va forma o comisie pentru amendarea Constituţiei, potrivit unui comunicat citit duminică la televiziunea de stat.

Transferul puterii către instituţia militară, în cea mai populată ţară din lumea arabă, a fost anunţat vineri, în declaraţia laconică a vicepreşedintelui Omar Suleiman, care menţiona demisia lui Mubarak.

Consiliul suprem al Forţelor armate este de acum responsabil cu "gestionarea afacerilor ţării", a declarat el la televiziune.