Freescale Semiconductor, cea mai mare listare IT aşteptată pe Wall Street de la Google încoace

Autor: Radu Racu 13.02.2011

Freescale Semiconductor, producătorul de microprocesoare deţinut parţial de fondul de investiţii Blackstone, intenţionează să strângă 1,15 miliarde de dolari prin cea mai mare ofertă publică iniţială din sectorul IT american de la listarea Google, în anul 2004, scrie Bloomberg.

Freescale Semiconductor, cu sediul în Austin, Texas va folosi banii pentru rambursarea unui împrumut de 764 de milioane de dolari care ajunge la maturitate anul viitor, precum şi pentru achitarea altor datorii, potrivit prospectului de emisiune.

Directorul executiv al companiei, Rich Beyer, încearcă să profite de valul de creştere de pe bursă al companiilor din sectorul IT pentru a reduce datoriile care s-au tradus în pierderi în balanţa contabilă de anul trecut a companiei. Indicele Philadelphia Semiconductor, care urmăreşte evoluţia celor mai mari 30 de companii din industrie, a urcat cu 51% din august 2010 până în prezent.

Freescale Semiconductor este cel mai mare furnizor de cipuri pentru industria de automobile din SUA dar produce şi semiconductori folosiţi în reţelele de telefonie şi produse electrocasnice. Compania a angajat băncile Deutsche Bank şi Citigroup pentru a intermedia listarea la bursă.

Freescale Semiconductor este prezent şi în România cu un birou la Bucureşti, unde lucrează 200 de angajaţi.

200 de români fac la Bucureşti soft pentru cipuri care ajung pe maşini BMW sau Renault

Google s-a listat la bursă în vara anului 2004, în urma unei oferte publice iniţiale estimate la 1,7 miliarde de dolari. În prima zi de tranzacţionare, titlurile companiei care deţine cel mai popular motor de căutare de pe internet au crescut cu 15%, până la aproximativ 100 de dolari/acţiune.