Salariile bancherilor cresc, dar scad bonusurile

Autor: Corina Pirva 08.02.2011

Salariile bancherilor vor creşte anul acesta în medie cu 2,5%, majorarea făcând parte din revizuirea anuală normală privind salarizarea, potrivit unui studiu realizat de Mercer, gigantul la nivel mondial cu activităţi în domeniul resurselor umane.

Anul trecut, salariile din sectorul financiar au crescut cu procente cuprinse între 2 şi 5%, cele mai mici majorări fiind acordate angajaţilor de pe poziţii de management. Cercetarea a fost realizată în urma unor observaţii făcute în bănci şi firme de asigurări din Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Elveţia şi Marea Britanie, care au împreună 67.000 de angajaţi.

Studiul mai arată că, în comparaţie cu 2008, proporţia salariului de bază şi a stimulentelor pe termen scurt din remuneraţia totală a unui angajat a crescut anul trecut, în timp ce primele anuale au scăzut. Astfel, dacă în 2008 angajaţii de pe poziţiile de director general primeau 36% din pachetul total de remuneraţie sub formă de stimulente pe termen lung, în 2010 proporţia acestora a crescut la 46% pentru executivii de top.

"Îngheţările salariale foarte răspândite şi reducerile salariilor directorilor au luat sfârşit, iar majoritatea organizaţiilor a revenit la revizuirea salariilor normale", a spus Vicki Elliott, asociat şi şefă a departamentului de consultanţă pe probleme de recompensare în servicii financiare din cadrul Mercer. Totodată, creşterea salariilor de bază are ca efect o reducere a bonusurilor anuale, precum şi utilizarea la o scară mai largă a politicilor de remuneraţie amânată şi a stimulentelor pe termen lung.

De asemenea, în timp ce 30% dintre organizaţii preconizează fonduri de premiere mai mari în anul 2011 în comparaţie cu anul anterior, restul companiilor nu se aşteaptă la nicio schimbare în acest sens.