Franţa şi Germania, în tensiune cu restul zonei euro

Autor: Constanta Catalina Apostoiu 06.02.2011

Noi divergenţe au ieşit la suprafaţă între liderii europeni în timpul summitului de la finalul săptămânii trecute, prim-miniştrii mai multor ţări ridicând obiecţii ferme împotriva unui plan franco-german prin care cele 17 membre ale zonei euro urmează să-şi coordoneze politicile economice, potrivit Financial Times.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy au venit cu această propunere în timpul reuniunii din Bruxelles şi au făcut apel la alţi membri ai zonei euro să organizeze un summit special la începutul lunii viitoare pentru a conveni noi măsuri de coordonare mai strânsă a economiilor lor.

Iniţiativa acestora s-a lovit însă de opoziţia clară a altor lideri din UE, care s-au grăbit să-şi apere politicile naţionale economice, sociale şi în domeniul muncii.

În cadrul comunicatului final, liderii europeni au părut în acelaşi timp să dea un pas înapoi în ceea ce priveşte planul de a conferi fondului de urgenţă în valoare de 440 de miliarde de euro al zonei euro noi puteri pentru protejarea economiilor cu probleme de la periferia zonei euro. Iniţial, se dorea conferirea unei flexibilităţi sporite fondului, însă după dezbateri intense mesajul a fost modificat, propunându-se acum ca fondului să-i fie conferită "eficienţa necesară".

Oficialii au declarat că propunerea franco-germană a dominat dezbaterile economice, totuşi.

Deşi necesitatea unor reforme mai ample şi a unei cooperări economice sporite a fost susţinută aproape unanim, unii lideri şi-au exprimat opoziţia faţă de încercarea celor mai mari două economii ale zonei euro de a pune bazele unui nou acord cu privire la politicile legate de pensii, taxe şi buget.

Criticile au avut în unele cazuri un ton şi mai dur. Primul-ministru polonez Donald Tusk s-a plâns, de exemplu, că planul franco-german riscă să împartă Europa în două prin excluderea ţărilor noneuro din deciziile care afectează întregul bloc.