Mubarak: Dacă aş demisiona acum, ţara ar plonja în haos. Liderii UE vor condamna cu fermitate violenţele din Egipt - proiect

Autor: Mediafax 04.02.2011

Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, a declarat joi, într-un interviu acordat lui Christiane Amanpour, că vrea să demisioneze, dar "nu poate de teamă că ţara ar plonja în haos", relatează ABC News, citat de Mediafax.

Într-un interviu de 30 de minute acordat jurnalistei Christiane Amanpour la palatul prezidenţial din Cairo, Mubarak a declarat că s-a săturat să mai fie preşedinte şi ar vrea să demisioneze acum, dar nu poate de teamă că ţara ar putea plonja în haos.

Preşedintele egiptean s-a declarat tulburat de violenţele din piaţa Tahrir din ultimele zile, dar a precizat că nu Guvernul său este responsabil de ele, ci Fraţii Musulmani, susţine jurnalista americană.

Liderii ţărilor din Uniunea Europeană (UE) intenţionează să condamne "în modul cel mai categoric" violenţele contra manifestanţilor egipteni, vineri, în cadrul unei reuniuni, la Bruxelles, şi să ceară o tranziţie rapidă a puterii politice, potrivit unui proiect de declaraţie, informează AFP.

Ei se pregătesc să anunţe că Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton, intenţionează să efectueze o vizită în Egipt, la o dată care nu a fost, încă, stabilită.

Potrivit unei surse diplomatice, această deplasare nu avea avea loc mai devreme de 15 zile şi va fi legată de o vizită pe care Ashton a prevăzut, deja, că o va efectua în acea perioadă, în Tunisia.

Miliardarii Egiptului fac parte din aceeaşi familie, au 13 mld. $ şi o afacere în România

Şefii de stat şi de Guvern din cadrul Uniunii "deplâng degradarea situaţiei din Egipt, condamnă violenţa în modul cel mai categoric şi reafirmă dreptul tuturor cetăţenilor de a manifesta liber şi paşnic sub protecţia forţelor de ordine", se arată în proiectul declaraţiei, care mai poate fi modificat.

Ei intenţionează, de asemenea, să califice ca "inacceptabile" "agresiunile şi intimidările" cărora le-au fost supuşi numeroşi jurnalişti, atât din partea autorităţilor, cât şi a unor manifestanţi. Mai mulţi dintre ei au fost bătuţi şi arestaţi.