Radu, UniCredit: Valoarea creditelor neperformante va atinge maximul în al doilea semestru

Autor: Alexandra Chelu 03.02.2011

Valoarea creditelor neperformante va atinge maximul în al doilea semestru din acest an, dar va creşte mai puţin decât în 2010, iar gradul de recuperare a creanţelor se va îmbunătăţi, consideră directorul general al UniCredit Ţiriac Bank, Răsvan Radu, citat de Mediafax Business.

"Creditele neperformante vor continua să crească în tot cursul acestui an pentru că, presupunând că economia va reveni pe teritoriu pozitiv în a doua jumătate a anului, va exista o întârziere de circa şase luni până când creditele neperformante vor începe să scadă. Anticipez că valoarea creditelor neperformante va atinge un vârf în cursul acestui an, dar nu în prima parte. Oricum, per total, estimez că volumul de credite neperformante va creşte în 2011 mai puţin decât anul trecut, iar costul cu provizioanele va scădea", a declarat Radu pentru Mediafax.

El anticipează că piaţa recuperărilor de creanţe va începe să funcţioneze în acest an.

"Pe măsură ce se trezeşte interesul de investiţii şi de dezvoltare, va exista un interes mai mare şi pentru creanţele băncilor. Astfel, estimez că rata de recuperare a creditelor neperformante va fi în acest an mai mare decât în 2010, iar această îmbunătăţire va avea loc prin executări, prin vânzări de active şi creanţe, prin refinanţări şi aşa mai departe", a continuat şeful UniCredit Ţiriac Bank.