Parabola fericiţilor/ de Gheorghe Mihai Bârlea
Să vezi ce alţii numai aud
cerul închis intr-o piatra neziditoare
căzută în drumul lor
pământul încremenit in sine
mişcător între ceruri
spre neliniştea ochilor
în legănarea spicelor vara
secerătorii dintre spini
răbdători ridică ochii
aşteaptă să se înveselească de ploaie
iar gura lor flămândă cântă:
de frumuseţea pruncilor mi-e dor
şi de desăvârşirea lor
auzind văzând
şi văzând auzind
se visează cei aşteptaţi
la ospăţul fericiţilor.
*
În vis
traversat de migrene
vorbeşti cu viii şi morţii
printr-un cer în alt cer
treci dintr-o lume în alta
amintirile din copilărie
invadate de îngeri şi demoni
aşteaptă la poarta raiului
idealurile tinereţii nu îmbătrânesc
precum la gâtul unei adolescente
şiragul de mărgăritare
niciodată nu e noapte
nici devreme nici târziu
dar dorinţa şi neliniştea
iubirea şi teama
sunt ca în viaţa cea de toate zilele
*
Rastorni ochiul in tine
faci din alb negru
esti ca piatra care tace
si apa in neastampar
iti lipseste o lacrima
fara de care trupul este mormant
si zilele fara de rost
ingerul din tine a plecat
sau n-a fost
*
Cand vor invia mortii
nu le va mai fi mila de trup
au invatat sa fie liberi
in cer nu exista granite intre stele
nimeni nu se va impiedica in cuvinte
totul va fi privire si insetare de frumos
iar adevarurile se vor alinia intelepciunii
taramul lor nu se va cutremura
cand vor marsalui cetele de ingeri
sa cucereasca gradinile Edenului
unde nu este sfarsit nici indoiala
ci implinire fara de moarte
*
Lucreaza sa se surpe peretii urii
si din doua trupuri
se va implinii unul nou
impacarea uita greseala
aduce pacea
sa va lumineze
plata va fi pe masura faptelor:
miri pregatiti de taina nuntii
cuprinsi de pecetea darului
nu veti mai simti
apasarea intunecatei singuratati.
*
tu vezi zidul
eu, zidirea
tu vezi luptatorul
cel dinainte
si urmatorul
tu vezi invinsul
eu, scutul
tu vezi sfarsitul
eu, inceputul
*
Nici ca putem gandi
ziua fara de noapte
noaptea fara de zi
cercetam semne de departe
sa intelegem ce le leaga
ce le desparte
desi egale
de-a lungul si de-a latul
ele nu strabat aceeasi cale
altfel vreodata
nu-i de conceput sa fi fost
noapte fara de zi
zi fara rost
tot ce-i zamislit din genune
rasare si cand apune
fara de margini si intrepatrunse
pentru vecii vecilor raman
marea mirare dintre cele ascunse.
*
Te bucura de frumusetea lumii
crede ca esti in rai
toate darurile sunt si pentru tine
dragostea ce te incearca
toate cele ce urmeaza inca
vor dura cum dureaza in piscul
unui munte o stanca
culege din inima ta rand pe rand zilele
ca toamna ispititorul rod
din gradinile intraurite
vei auzi tunete si fulgere
dar nu te teme-
vei fi invingator
haladuind prin gradini
te vei uimi cum se innoieste soarele
rasaritul se muta-n asfintit
asa cum poate toate au fost
la inceputurile lumii
incat te va strabate gandul
ca viata ta este fara sfarsit
*
Ceea ce pentru unii este piatra
si opreliste
pentru mine este priveliste
cata bucurie cuprind ochii
miscatoare sunt toate
se innoiesc de floare in valuri
de parca vorbesc:
ce-am semanat a inspicat
ce-am gandit a rodit
ce-am crezut a inviat.
*
Daca ai facut un rau
il vei vindeca
daca ai facut un bine
il vei inmulti
cu putinta-i totul
daca poti iubi
viu e trupul tumultuos
gol ca-n valuri vara saltul
daca gura va secatui
vei primi cuvinte din inaltul
cer si instelare
unde-i si iubire
si cuvant rasare
*
Daruieste din toata fiinta ta
ceea ce ochii altora cer
si inima le tanjeste
bogat in frumusete
sa te soarba din ochi
bogat in simtire
sa te imparta precum pasarile
graul dat in parg
peste mania ta sa nu apuna soarele
din trupul tau -
cand nu va mai fi -
iarba dragostei va rasari.