Bancherii de pe Wall Street au fost plătiţi cu 135 mld. dolari

Autor: Catalina Apostoiu 02.02.2011

Valoarea totală a salariilor şi bonusurilor acordate anul trecut de bănci şi firmele financiare de pe Wall Street tranzacţionate pe bursă a atins anul trecut un nivel record de 135 de miliarde de dolari (98 mld. euro), potrivit unei analize a Wall Street Journal.

Faţă de anul 2009, suma a consemnat o creştere de 5,7%, de la 128 de miliarde de dolari. Creşterea a fost alimentată de o redresare a veniturilor în condiţiile în care criza financiară rămâne în urmă. În cadrul a 25 de mari firme financiare care au raportat rezultatele pe întregul an, veniturile au urcat la 417 de milliarde de dolari, un alt maxim record.

"Lucrurile revin la normal", declară J. Robert Brown, profesor în cadrul University of Denver.

Cifrele includ însă semne ale modului în care cultura de plăţi a Wall Street se adaptează presiunilor venite din partea autorităţilor şi acţionarilor.

Anul trecut, plăţile amânate au reprezentat aproape jumătate din suma totală, în creştere de la aproximativ o treime cu un an în urmă, estimează Alan Johsnon, managing director în cadrul companiei de consultanţă Johnson Associates. În acelaşi timp, multe firme de pe Wall Street au majorat salariul de bază în 2010 în încercarea de a-şi încuraja angajaţii să se concentreze pe rezultate pe termen mai lung.

Unii factori ar putea tempera creşterile recente ale plăţilor: pierderile cu care se confruntă în continuare investitorii, un volum inconsistent de tranzacţii, reglementările mai stricte şi ritmul lent de redresare economică.

Veniturile reprezintă un factor major în cadrul deciziilor legate de plăţi, în cazul celor 25 de companii cuprinse în analiza Wall Street Journal aproximativ o treime din veniturile totale ajungând în buzunarele angajaţilor.

Anul trecut, creşterea plăţilor a fost generată parţial de angajările realizate în perspectiva unor condiţii mai bune de piaţă.

Firmele de pe Wall Street au beneficiat de o flexibilitate mai redusă decât în trecut în ceea ce priveşte reducerea sau majorarea plăţilor, arată Glenn Schorr, analist în cadrul Nomura Securities.