Traficul aerian din Capitală, în creştere cu până la 10%

Autor: Mirabela Tiron 01.02.2011

Cel mai mare aeroport din ţară, Henri Coandă din Otopeni, de pe care operează în principal companii de linie regulată, a ajuns la un trafic de 4,91 milioane de pasageri anul trecut, în creştere cu 10% faţă de anul anterior, potrivit oficialilor Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Şi pe aeroportul din Băneasa (Aurel Vlaicu), dedicat operatorilor aerieni low-cost, a fost înregistrată o creştere cu 7,5% a numărului de pasageri, până la 2,11 mil. persoane. "Anul trecut pe cele două aeroporturi ale Capitalei s-a înregistrat un trafic de 7,03 milioane de pasageri în urma a aproape 107.000 aterizări şi decolări ale aeronavelor", potrivit datelor de la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, care administrează cele două aeroporturi din Capitală.

La baza evoluţiei traficului de pasageri al celor două aeroporturi stă politica de vânzări şi de marketing a companiilor aeriene, care au luat anul trecut mai multe măsuri de stimulare a vânzărilor de bilete de avion.

Compania aeriană de stat Tarom, care operează de pe aeroportul din Otopeni, a transportat anul trecut 2,2 milioane de pasageri, în creştere cu circa 25% faţă de situaţia din anul anterior. "Anul trecut s-a depăşit nivelul estimat al pasagerilor cu 200.000 de persoane. Evoluţia traficului Tarom într-un an foarte dificil din punct de vedere economic (2010-n.red) a fost pozitivă", potrivit oficialilor companiei aeriene de stat. Prin noile destinaţii introduse, dar şi prin ofertele promoţionale la biletele de avion, Tarom a atras mai mulţi pasageri, însă compania de stat nu a reuşit să iasă de pe pierderi. Ceilalţi jucători de pe piaţa aeriană de linie regulată, Air France KLM, British Airways, Austrian Airlines şi alţii nu au făcut publice informaţiile legate de numărul de pasageri pe anul trecut.

Aproape 41% din numărul total de pasageri care s-au îmbarcat anul trecut în aeronavele ce au decolat de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, cu o cifră de afaceri de 72 mil. euro în 2009, au avut ca destinaţii statele membre Schengen, potrivit oficialilor aeroportului.

Numărul de decolări şi aterizări ale aeronavelor care operează de pe aeroportul din Otopeni a crescut cu aproximativ 6%, până la 76.966 mişcări efectuate pe cele două piste ale acestui aeroport.

Pe aeroportul din Băneasa, cu o cifră de afaceri de 21,6 mil. euro în 2009, au fost înregistrate cu 10,7% mai multe aterizări şi decolări. Cele mai mari companii care operează de pe acest aeroport sunt Blue Air, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache şi compania ungară Wizz Air, ce a raportat un trafic de 2,1 milioane pasgaeri pentru anul trecut, în creştere cu 24% faţă de anul anterior.