Doar 100.000 din 3 milioane de unguri au ales să rămână cu pensia privată

Autor: Livadariu Andreea 01.02.2011

Peste 100.000 de unguri au ales să rămână clienţi ai fondurilor private de pensii în ciuda faptului că îşi vor pierde contribuţiile pe care le vor face în continuare la sistemul public de pensii, scrie Budapest Business Journal.

Cei 3,1 milioane de membri ai fondurilor private de pensii au avut timp până la sfârşitul lunii ianuarie să aleagă dacă îşi mută banii la stat. Cei care au decis să rămână cu pensia privată în dauna celei de stat sunt persoanele cu venituri foarte mari, care beneficiază de active în valoare de câteva milioane de forinţi.

Printre măsurile de austeritate adoptate de autorităţile de la Budapesta în vederea reducerii deficitului s-a numărat şi decizia de a impune cotizanţilor la pilonul doi al sistemului de pensii să opteze între a-şi păstra contribuţiile la fondurile private şi a le transfera la stat. Activele fondurilor de pensii din Ungaria sunt evaluate la 11 miliarde de euro şi reprezintă 10% din PIB, executivul ungar urmărind cu ajutorul acestora să reducă deficitul pentru acest an sub pragul de 3% impus de Uniunea Europeană.

Privită ca o naţionalizare a fondurilor private de pensii, introduse în Ungaria încă din anul 1997, măsura a fost luată în luna noiembrie a anului trecut.

Guvernul condus de Viktor Orban a anunţat iniţial transferarea timp de 14 luni a contribuţiilor la fondurile private de pensii către stat, după care ungurii au fost obligaţi să migreze de la pilonul II la pilonul I, în caz contrat fiind "sancţionaţi" cu pierderea a mai bine de 70% din contribuţii.

Ca o măsură complementară, contribuţiile angajaţilor la stat au crescut la începutul acestui an la 10%, de la 9,5%.

Totodată, angajatorii din Ungaria contribuie cu 24% din salariul brut al fiecărui angajat la pensiile de stat, însă pachetul de măsuri privind reformarea sistemului de pensii stabileşte ca aceia care au rămas clienţi ai fondurilor private să nu beneficieze de contribuţiile făcute de angajatorii lor.

Astfel, banii plătiţi de angajatori începând cu data de 1 februarie 2011 vor intra în vistieria statului, dar nu vor fi luaţi în considerare la calcularea pensiei persoanei pentru care sunt plătite.