UPDATE: Cel puţin 31 de morţi şi 130 de răniţi în urma unui atentat sinucigaş pe un aeroport din Moscova

Autor: Ioana Bojan 24.01.2011

Un atentat sinucigaş cu bombă a provocat, luni după-amiază, moartea a 31 de persoane şi rănirea altor 130, la aeroportul Domodedovo din Moscova, în zona de sosire a zborurilor internaţionale, a relatat agenţia RIA Novosti, citând Ministerul Sănătăţii.

Atacatorul kamikaze a detonat încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa în timp ce se afla printre persoanele care aşteptau călătorii, a declarat o sursă din poliţie citată de RIA.

Bomba a avut o putere echivalentă cu cinci kilograme de TNT şi era umplută cu fragmente de metal, potrivit aceleiaşi surse, scrie Mediafax.

"Explozibilul a fost activat în zona sosirilor internaţionale de un terorist kamikaze, potrivit primelor informaţii", a declarat anterior pentru Interfax o sursă din poliţie.

"Nu este exclus ca bomba să fi fost amplasată în bagaje", a adăugat această sursă.

Trei persoane suspectate că ar fi implicate în atentat sunt căutate de autorităţile ruse, a declarat o sursă din poliţie pentru agenţia Interfax.

"La 16.32 (15.32, ora României), o explozie s-a produs în sala de sosiri internaţionale la Domodedovo, în zona de livrare a bagajelor", potrivit unui comunicat al comitetului de anchetă.

Anchetatorii nu sunt deocamdată în măsură să determine dacă atentatul este opera unuia sau a mai multor terorişti. Un martor, intervievat de postul de radio Russka Slujba Novostiei, a afirmat că a auzit două explozii succesive. Citiţi mai mult despre atentatul de pe aeroportul din Moscova pe www.mediafax.ro