Recalcularea pensiilor militare, blocată în justiţie

Autor: Gabriela Stefan 21.01.2011

Pensiile militarilor nu vor mai fi recalculate, potrivit unei decizii irevocabile pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, informează Gândul.

Instanţa supremă a respins recursul făcut de Guvern împotriva unei hotărârii a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a dispus suspendarea executării H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor.

Practic, în acest moment prevederile referitoare la calculul pensiilor potrivit principiului contributivităţii nu mai au nici o bază legală şi se revine la situaţia anterioară emiterii hotărârii de guvern. Cu alte cuvinte, militarii în rezervă vor beneficia în continuare de aceleaşi pensii speciale.

Potrivit magistraţilor, pensia reprezintă un drept patrimonial care este garantat de Constituţie.

Citiţi mai multe pe www.gandul.info.