Ziua Culturii - un simulacru anual? Ca şi altele.../ de Stelian Ţurlea

Nu spune nimeni că o asemenea zi n-ar fi necesară, chiar foarte necesară, cultura rămânând marca identitară a unui popor. Între atâtea prilejuri de sărbătoare şi de manifestări de bucurie, una în plus nu va face notă discordantă.

Dar când aproape toate se reduc la festivism şi la bifarea unor acţiuni cu care să se împăuneze activişti culturali încă zdravăn înscăunaţi, imaginea nu poate fi decât de imensă tristeţe. O iniţiativă salutară s-a înecat, ca mai totdeauna, în zile festive cu discursuri într-o limbă de lemn şi manifestări prăfuite, mult prea asemănătoare celor ştiute din fostul regim.

Lucrul cel mai neînsemnat pe care l-ar fi putut face autorităţile ar fi fost să promoveze copios evenimentul (nu s-a întâmplat decât pe ultima sută de metri) şi să lanseze acţiuni la îndemâna oricui, în care să atragă categorii diverse, elevi, studenţi, tineri, vârstnici ş.a.m.d. - recitaluri de poezie în parcuri şi pe stradă, cu promisiunea permanentizării, expoziţii şi acces promoţional la expoziţii, din nou cu promisiunea permanentizării, concerte, donaţii de cărţi şcolilor şi bibliotecilor sărăcite de criză şi încă foarte multe altele.

Sunt ţări în care, de ziua unui mare cărturar, declarată sau nu a culturii, lumea iese în stradă şi sărbătoreşte cu adevărat, ca în Italia, de ziua lui Dante, de pildă, unde deja s-a creat o tradiţie. Sau în Spania, unde, de Sfântul Gheorghe, oamenii îşi dăruiesc cărţi. Aţi auzit, la 15 ianuarie, de altceva decât de Festivalul de la Botoşani sau de Gala Tinerilor Scriitori organizată la Bucureşti cu sprijinul unui primar care de ani buni e prietenul culturii sau de câteva lansări de carte, cele mai multe avându-l în centru pe Eminescu?

Fireşte, au fost excelente şi aceste manifestări, dar ele ar fi fost organizate şi fără Ziua Culturii, la fel ca în alţi ani. Aţi ascultat la posturile de televiziune altceva decât certurile futile ale politicienilor de toate culorile? Aţi auzit că s-a preocupat cineva de mersul instituţiilor culturale care se răresc şi se ofilesc, de teatrele care dispar, de oamenii lăsaţi pe drumuri?

Dacă s-a întâmplat, au fost doar întâmplări, în mod cert fără urmări. Când bugetele culturii la nivel naţional sau local sunt ca inexistente, când nu sunt legi capabile să sprijine întreprinzătorul care ar investi în cultură (dar se poate, până la un punct, în sport), când nu se face nimic pentru promovarea culturii în afara centrelor urbane mari, când mai nimeni nu ştie ce are să se întâmple în cultură a doua zi după Ziua Naţională a acesteia, când indiferenţa e regină, când serbările câmpeneşti sunt înlocuite prea puţin cu alte manifestări de bun-simţ, pare ipocrizie să vorbeşti despre o zi naţională a culturii şi toate se reduc la gesturi propagandistice.

E posibil să fiu eu prea sceptic, dar, confiscată sau nu de politic, care are în mod prea evident alte interese prioritare, Ziua Naţională a Culturii se reduce la un simulacru. Ca multe altele între care ne ducem viaţa. Sau mă înşel şi se vor fi zguduit temeliile şi vor răsări cândva nişte muguri?

STELIAN ŢURLEA (n. 1946) a urmat studii de filologie (1968) şi filosofie (1976), la Bucureşti, a fost aproape trei decenii redactor de politică externă la revista "Lumea", a condus, după 1989, revistele "Lumea", "Zig-Zag", apoi ziarul "Meridian", după care a lucrat în televiziune, ca şef al departamentului de ştiri al Antenei 1. Din 1996 lucrează la PRO TV, din 2000 este şi editor senior al Ziarului de Duminică. Este autorul a zece cărţi de publicistică, zece romane, opt cărţi pentru copii şi două traduceri. A îngrijit trei albume. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), Premiul Asociaţiei Editorilor din Romånia (AER) pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii în 2000 şi Premiul AER pentru roman în 2003.