Ministerul Internelor sfidează restructurarea. Un şef serviciu a câştigat 10.000 de lei în noiembrie

Autor: Adelina Mihai 17.01.2011

Ministerul Administraţiei şi Internelor, unul dintre cele mai nereformate ministere alături de cel al Finanţelor, sfidează restructurarea şi acordă în continuare venituri de peste 7.000 de lei pentru o poziţie de adjunct şi de peste 10.000 de lei unui şef de serviciu sau unui civil, arată datele privind veniturile nete încasate de angajaţii instituţiei în luna noiembrie.

Salariile comparabile cu cele obţinute de şefii de departamente din marile multinaţionale au şi directorii generali adjuncţi sau chiar angajaţii de pe poziţia de împuternicit director general adjunct, care pot obţine venituri nete de peste 1.500 de euro pe lună în ciuda faptului că salariile li s-au redus cu 25%.

MAI este unul dintre singurele ministere care a continuat publicarea salariilor pe site-ul instituţiei, spre deosebire de Ministerul Finanţelor sau cel al Muncii, care nu au raportat alte date faţă de cele din aprilie 2010.

Peste 50.000 de noi angajări au fost făcute de către Ministerul de Interne în perioada 2004-2009, acesta fiind ministerul care a făcut cele mai multe angajări din ultimii ani, cu cheltuieli salariale anuale de 1,4 mld. euro. Numai în perioada decembrie 2009- octombrie 2010, când statul trebuia să înceapă restructurările şi să îngheţe angajările, MAI şi-a crescut cu 1.500 de oameni efectivul de personal, ajungând până la 149.107 salariaţi, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Numărul de salariaţi ai acestui minister este cu 50% mai mare decât în 2005, când avea 104.000 de angajaţi.

De altfel, pe tot parcursul anului trecut, cei mai violenţi protestatari atunci când s-a decis reducerea salariilor cu 25% (în luna iulie) au fost angajaţii Internelor şi cei ai Finanţelor, adică salariaţii din instituţiile despre care adesea preşedintele Traian Băsescu spune că încă nu au început restructurarea. În plus, în acest minister sunt şi cele mai mari salarii din sistemul bugetar - în administraţie se câştigă dublu faţă de sănătate sau învăţământ. La Interne sunt şi cele mai mari venituri extrasalariale din diverse stimulente, sporuri sau norme de hrană.

Până la închiderea ediţiei, reprezentanţii MAI nu au dat nicio explicaţie privind salariile obţinute de o parte dintre angajaţii instituţiei în luna noiembrie.