Colecţie de poezie cu poezii de colecţie/ de Lucian Vasilescu

Autor: Lucian Vasilescu 13.01.2011


Seria "Premiul Eminescu" se lansează, de ziua lui, la Eminescu acasă
Editura Paralela 45anunţă apariţia noii serii "Premiul Eminescu" (foto 1-5), ce reuneşte volume antologice ale poeţilor recompensaţi cu Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia. Lansarea seriei este prilejuită de a XX-a gală de decernare a Premiului "Mihai Eminescu", ediţie aniversară, care se va desfăşura în cadrul evenimentului "Zilele Eminescu", la Botoşani, între 13 şi 16 ianuarie 2011.
Lansarea seriei "Premiul Eminescu" - Opera Omnia va avea loc sâmbătă, 15 ianuarie, orele 16.30, în sala de spectacole a Teatrului "Mihai Eminescu" din Botoşani. Vor prezenta Gellu Dorian, coordonatorul colecţiei, Călin Vlasie, directorul Editurii Paralela 45, Mircea Martin, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Mircea A. Diaconu şi Vasile Spiridon.
Titlurile prezente în seria "Premiul Eminescu" sunt: Ilie Constantin, Coline cu demoni; Adrian Popescu, Ieşirea în larg; Cristian Simionescu, Ţinutul bufonilor; Angela Marinescu, Probleme personale; Cezar Ivănescu, Rod; Ştefan Augustin Doinaş, Jucătorul de şah; Gellu Naum, Exactitatea umbrei; Ana Blandiana, Pleoape de apă; Cezar Baltag, Odihna în tipar; Constanţa Buzea, Roua plural; Dorin Tudoran, Pisicuţ (Somnografii); Emil Brumaru, Versuri; Gabriela Melinescu, Stări de suflet; Ileana Mălăncioiu, Ardere de tot; Mihai Ursachi, Marea înfăţişare; Mircea Ivănescu, Versuri alese; Petre Stoica, Polifonia nopţii; Şerban Foarţă, Amor amoris.
"Iată o colecţie absolut necesară! Care nu are decât un singur cusur: e, prin forţa lucrurilor, incompletă. Cel de-al douăzecilea poet, deocamdată necunoscut, îşi aşteaptă rândul. Sper ca acest premiu să aibă viaţă lungă." (Nicolae Manolescu)
Expoziţie la Little Yellow Studio
Între 20 ianuarie şi 20 februarie, la Little Yellow Studio (strada Aristizza Romanescu nr. 13, sector 4, Bucureşti) va fi deschisă expoziţia "Energia patru" a artistului Gheorghe Rasovszky (foto 6).
Gheorghe Rasovszky s-a născut în Suceava în 1952, trăieşte şi lucrează în Bucureşti. Este un artist independent separat de dogme, practicant al tehnicilor vizuale alternative. A studiat la Universitatea Natională de Artă din Bucureşti , şi-a expus lucrările la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti, (2010) Galeria Căminul Artei, Bucureşti (2005), Galeria HT003 (2005), Galeria Nouă, Bucureşti (2004), a 49-a Bienală de la Veneţia, Pavilionul României (2001), Muzeul Naţional de Artă al României, (2000), a 47-a Bienală de la Veneţia, Casa Română (1998), Centrul Soros pentru Artă Contemporană, Bucureşti (1996).
Gheorghe Rasovszky explică lucrările din expoziţia "Energia Patru" "Printre cei interesaţi de antropologie vizuală se număra şi bunicul meu Alex (văr primar cu C.G.Jung şi nepot al lui Harmony Korine) devenit celebru prin anii '30 pentru că trăia voit şi efectiv sub cerul liber. Considera casa un presicriu şi fiind un rafinat plein air-ist, cutreierase marea majoritatea a regiunilor aflate pe axa meridianu-lui Greenwich de la Nord la Sud, ziua, abătîndu-se doar noaptea pe axa Est-Vest cînd desena moaşte la lumina Lunii.
Ceea ce se poate vedea din 20 ianuarie în strada Aristizza Romanescu nr. 13, sector 4, Bucureşti, face parte din studiile şi cercetările sale de la Sheffield dedicate conceptului de periferie în centru şi centru în periferie pregătite pentru ediţiile 13 repectiv 14 din Enciclopedia Britanica ediţia 1952, inclusiv tehnici curatoriale arhaice de manipulare a imaginii primare."
Expozitia va fi deschisa pana la data de 20 februarie. Vizitele se programeaza prin telefon.
"Drumul spre celebritate", ediţia a II-a
Sâmbătă, 15 ianuarie 2011, de la ora 11.00 la Palatul Mogoşoaia, se va desfăşura prima etapă în cadrul căreia vor concura 5 tineri violonişti, iar inviat special va fi cunoscutul solist şi profesor Florin Croitoru.
Competiţia, organizată de Radio Romania Cultural şi Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti în perioada 15 ianuarie - 07 mai 2011 îşi doreşte promovarea tinerilor muzicieni talentaţi şi crearea şi educarea unui nou public de muzică clasică (foto 7).
Concursul, deschis muzicienilor cu vârste între 16 şi 26 de ani, este unic în România prin numărul mare de etape în cadrul cărora sunt invitate personalităţi ale artei sunetelor şi prin implicare tinerilor spectatori în procesul jurizării.
File din Dosarul de Securitate al literaturii române
Scriitorul Dorin Tudoran (foto 8) revine in Romania, in perioada 11-18 ianuarie, pentru o serie de evenimente si intilniri cu publicul, organizate atit in capitala, cit si la Botosani si Cernauti.
Distins, anul trecut, cu Premiul National pentru Poezie "Mihai Eminescu", sectiunea Opera Omnia, Dorin Tudoran este unul dintre invitatii de onoare ai editiei de anul acesta ai evenimentului, el urmind sa participe la toate manifestarile organizate la Botosani si Cernauti cu ocazia Jubileului Premiului National pentru Poezie si a Zilei Culturii Nationale.
La Bucuresti, Dorin Tudoran se va intilni cu cititorii si media autohtone in cadrul a doua evenimente deschise publicului larg, prilejuite de aparitia, la Editura Polirom, in urma cu citeva luni, a volumului Eu, fiul lor. Dosar de securitate.
Primul eveniment a avut loc marti, 11 ianuarie.
Cel de-al doilea eveniment va avea loc marti, 18 ianuarie, incepind cu ora 18.00, la Libraria Dalles (B-dul Nicolae Balcescu nr. 18).
La intilnirea scriitorului Dorin Tudoran cu cititorii, precum si la dialogul despre cel mai recent volum al sau, Eu, fiul lor. Dosar de securitate, vor mai lua parte: Cristian Tudor Popescu, Mircea Martin, Ovidiu Simonca si Daniel Cristea-Enache.
Volumul Eu, fiul lor. Dosar de securitate reprezinta o selectie din documentele de urmarire informativa a lui Dorin Tudoran din perioada 1976-1986. Desi, oficial, lui Dorin Tudoran i s-a deschis dosar de urmarire informativa in 1982, cele 9.852 de file recuperate din dosarul sau de Securitate indica faptul ca era urmarit informativ inca din anul 1976, cind apare si prima transcriere a unei convorbiri telefonice.
Declaratia autorului: "Aparitia unei carti nu poate fi decit un prilej de bucurie pentru autorul ei. Cum nu eu am scris aceasta carte, ci ea m-a scris pe mine, ma intreb cit de mult se vor bucura de aparitia acestui volum multiplii lui autori, fosti de toate felurile: inalti ofiteri de Securitate si Militie, inalti demnitari de Stat si de Partid, turnatori frenetici, surse surescitate, rez
identi ai Securitatii in presa si cultura si, sa nu uit, armata cu mult mai mare decit vom dori sa recunoastem vreodata a celor numiti "persoane de sprijin"
.
"Dosarul de Securitate nu este un titlu de noblete postcomunist, ci oglinda deformata a persecutiei intreprinse de un regim comunist prin politia sa politica. Dorin Tudoran a fost unul dintre primii scriitori care au adoptat o atitudine critica fata de politica culturala a PCR. Cu timpul, pozitia lui s-a radicalizat, critica vizind sistemul in ansamblul sau. O marturie cutremuratoare a infernului pe care Dorin Tudoran l-a trait incepind cu jumatatea anilor '70, cind este pus sub urmarire de Securitate." (Radu Ioanid)
"Trebuie sa recunosc ca mi-a facut pur si simplu rau lectura celor 500 de pagini de rapoarte (si de filaj), note, inregistrari, fotografii, sinteze, adresate de ofiteri de Securitate superiorilor lor ierarhici, precum si planuri de masuri scornite de mintile celor din urma si, nu in ultimul rind, «turnatorii» si alte inestimabile contributii ale, vai, colegilor nostri de breasla. Nu mi-am tradat principiile, nici prietenul. Daca asta l-a ajutat si in ce masura in batalia lui (caci batalie pe viata si pe moarte a fost) cu Securitatea, asta v-o poate spune el, Dorin Tudoran." (Nicolae Manolescu)
"Aceasta carte masiva aduna numai o mica parte din cele peste 10.000 de file din dosarele de Securitate ale lui Dorin Tudoran, unul din putinii nostri disidenti autentici si «pina la capat». Nu e totul, dar e destul pentru a documenta nu doar curajul si caracterul «obiectivului», ci si «teoria si metodologia» de lucru a sinistrei institutii. Din pacate, cartea mai pune in lumina si slabiciunile, lasitatile si tradarile celor de linga noi, uneori, aparent, foarte aproape de noi!" (Liviu Antonesei)

Dorin Tudoran (n. 30 iunie 1945, Timisoara). Absolvent al Facultatii de Limba si Literatura Romana a Universitatii din Bucuresti. Este director al programului Democracy Fellows la World Learning, Washington, DC, Statele Unite. Carti de poezie: Mic tratat de glorie (1973), Cintec de trecut Akheronul (1975), O zi in natura (1977), Uneori, plutirea (1977), Respiratie artificiala (1978), Pasaj de pietoni (1978), Semne particulare (antologie, 1979), De buna voie, autobiografia mea (1986), Ultimul turnir (antologie, 1992), Optional Future (1988), Viitorul Facultativ/Optional Future (1999), Tinarul Ulise (antologie, Polirom, 2000).
Carti de publicistica: Martori oculari (in colaborare cu Eugen Seceleanu, 1976), Biografia debuturilor (1978), Nostalgii intacte (1982), Adaptarea la realitate (1982), Frost or Fear? On the Condition of the Romanian Intellectual (traducere si prefata de Vladimir Tismaneanu, 1988), Onoarea de a intelege (antologie, 1998), Kakistokratia (1998), Absurdistan. O tragedie cu iesire la mare (Polirom, 2006).
La Cluj, câte ceva despre Eminescu
Parinticlujeni.ro impreuna cu trupa de teatru Audienta Generala (elevi ai Liceului de informatica "Tiberiu Popoviciu", Liceul Teoretic "Lucian Blaga", Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" Cluj Napoca) va invita sambata, 15 ianuarie incepand cu ora 17.00 la opera rock intr-un singur act, "Eminescu, cugetari din azil", in regia lui Adrian Muresan (foto 9).
In deschiderea spectacolului va rula scurtmetrajul "Coffee with love" (Locul 1, Festivalul International Sanremo, 2010).
Trupa Audienta Generala a castigat 4 premii cu acest spectacol la Festivalul de Teatru pentru Tineri Stage (24-26 noiembrie 2010):
-Cea mai buna piesa de teatru (regie, scenariu, joc al actorilor) -Trupa Audienta Generala, Liceul de informatica "Tiberiu Popoviciu", Liceul Teoretic "Lucian Blaga", LICEUL Teoretic "Onisifor Ghibu" Cluj Napoca ,coordonator Adrian Muresan;
-Cea mai buna regie : Adrian Muresan, coordonator Trupa Adienta Generala;
-Cea mai buna interpretare masculina: Locul I- Emil Tamas, Trupa Audienta Generala, rol: Sarmanul Dionis;
-Cea mai buna interpretare feminine: Locul I: Romana Top, Trupa Audienta Generala, rol: Nebuna Fantomatica.
La Cluj s-a deschis sezonul expoziţional
Grecul Dionisis Christofilogiannis a deschis anul expoziţional 2011 la Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Evenimentul se înscrie în programul Muzeului de Artă Cluj de prezentare a creaţiei unor artişti semnificativi în spaţiul artei contemporane universale, program în cadrul căruia, în cursul anului 2010, au fost organizate expoziţiile de mare succes ale fotografilor Donata Wenders (Germania) şi Korniss Peter (Ungaria), pictorilor Kovacs Lehel (Ungaria) şi Robert Bosisio (Italia) şi a expoziţiei de artă contemporană din Polonia.
Dionisis Christofilogiannis s-a născut în Grecia şi a studiat la universitaţile Sheffield Halam şi Strathclyde Glasgow din Marea Britanie. A obţinut masteratul în pictură la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi pregăteşte un doctorat la aceeaşi universitate. Din anul 1999 participă la numeroase expoziţii de grup sau realizează expoziţii personale în China, Cuba, Germania, Grecia, Italia, Japonia Marea Britanie, Statele Unite, Turcia şi România. A fost distins cu numeroase premii printre care Belle Arte (2004), Hydra, Premiul Naţional Athens Voice (2005) în Grecia şi Kentaurus Awards în Germania (2007).
Lucrările sale, picturi de mari dimensiuni, video instalaţii, sugerează legături între cultură şi natură exprimate în dualitatea mitologică Apollo-Dionisos. Lucrările explorează astfel ceea ce exprimăm noi cultural atunci când folosim cuvântul "zei" şi modul în care o idee atât de generală se concentrează în acţiuni şi particularităţi specifice. Acestea capătă expresia unor figuri masculine moderne, redate printr-o paletă compusă din gri, sepia, nisipiu şi tonuri pale, ce tind mai degrabă să camufleze formele.
"Artă contra drog" în paşi de dans
La cererea publicului, Rhythm of the Dance, celebra Companie Naţională de Dansuri a Irlandei, revine în România cu un show provocator şi incendiar, "Artă contra drog" (foto 12, 13).
Turneul va fi concretizat în şapte spectacole extraordinare, ce vor avea loc pe 21 februarie la Timişoara, pe 22 februarie la Arad, pe 23 februarie la Târgu Mureş, pe 24 februarie la Cluj şi pe 25 februarie la Braşov. În Capitală, spectacolul va avea loc la Sala Palatului pe 26 februarie, începând cu ora 19.30.
Preţul biletelor variază între 75 şi 250 lei.
Străvechea poveste a celţilor şi cele mai moderne tehnici scenice se vor împleti pentru a oferi publicului două ore de neuitat. Muzica, dansul, costumele şi ritmurile frenetice sunt îmbinate cu măiestrie de către Doireann Carney, celebra coregrafă a lui Michael Flatley.
Spectacolele Rhythm of the Dance au fost urmărite de mai mult de cinci milioane de spectatori, din peste 33 de ţări.