FT: Creştere economică "astrală" pentru Germania, anul trecut

Autor: Radu Racu 12.01.2011

Economia Germaniei a crescut cu 3,6% anul trecut, unul din cele mai puternice avansuri de la reunificarea din 1990, după ce relansarea consumului şi a investiţiilor au accelerat ritmul dat de exporturi, scrie Financial Times. În anul 2009 - unul din cele mai slabe de după cel de-al doilea război mondial - economia Germaniei s-a contractat cu 4,7%.

PIB-ulcalculat de institutul de statistică este cel mai ridicat de la începerea evidenţei, în 1991, însă datele ajustate la numărul de zile lucrătoare arată o creştere de 3,5%, uşor sub recordul de 3,6% din 2006.

"Asistăm la una din cele mai radicale reveniri de pe marginea prăpastiei din istoria economică a Germaniei", spune Andreas Rees, economist la biroul din Munchen al UniCredit.

Dintre celelalte state europene, doar Suedia şi Slovacia ar putea raporta creşteri mai mari ale PIB-ului.