Ştiri pe scurt din Politică externă

Ziarul Financiar 11.01.2011

Liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) Vladimir Voronin a declarat că formaţiunea nu a desemnat niciun candidat pentru postul de vicepreşedinte al parlamentului pentru că doreşte să participe la guvernare în mod egal. Valentin Vidu

Statele Unite sunt pregătite să rămână în Afganistan după 2014, data la care este prevăzută transferarea responsabilităţii securităţii ţării către trupele afgane, în cazul în care Kabulul va cere acest lucru, a anunţat vicepreşedintele american Joe Biden.
Valentin Vidu

Cererea de extrădare către Suedia a lui Julian Assange, fondatorul site-ului WikiLeaks, va fi examinată de justiţia britanică la 7 şi 8 februarie, a decis un tribunal londonez. Autorităţile suedeze vor să îl audieze pe australian în cadrul unei anchete pentru agresiune sexuală. Diana Iliescu

Un avion de luptă chinez prezentat ca primul bombardier invizibil pe radar a efectuat un zbor inaugural, confirmând astfel progresele rapide înregistrate în proiectarea sa, potrivit fotografiilor publicate de presa oficială din China. Iuliana Enache