Cluburile poloneze de fotbal investesc un miliard de euro în stadioane noi

Autor: Constanta Catalina Apostoiu 09.01.2011

Guvernul polonez continuă să investească masiv în stadioanele care vor găzdui meciuri în timpul Euro 2012, dar şi cluburile de fotbal au început să îşi construiască arene din propriii bani, scrie Bloomberg. Cluburile vor investi aproximativ 4 miliarde de zloţi (un miliard de euro) pentru a construi încă cel puţin 20 de arene în condiţiile în care economia poloneză avansează cu un ritm de peste două ori mai rapid decât cel înregistrat de zona euro.

După ani de combatere a corupţiei din fotbal, a huliganismului şi de eforturi de a convinge oficialii UEFA că îndeplineşte condiţiile pentru găzduirea unei competiţii importante, cluburile din Polonia iau lecţii de business de la marile echipe europene.

Ekstraklasa, divizia de top a fotbalului polonez, se aşteaptă ca noile stadioane şi interesul în creştere al publicului să îi permită să-şi sporească veniturile din drepturi de televizare.

Contractul de 360 de milioane de zloţi (93 mil. euro) pe trei ani al ligii cu Canal Plus deţinut de compania Vivendi se va încheia în acest sezon. Deşi valoarea acestuia este foarte redusă comparativ cu cele ale Premier League din Anglia, purtătorul de cuvânt al Ektraklasa Adrian Skubis se aşteaptă ca următorul contract să aibă o valoare mai ridicată. În România, RCS & RDS şi Antena 1 plătesc 34 mil. euro pe sezon pentru a difuza campionatul intern.

Peste 15 oraşe din Polonia îşi construiesc propriile stadioane, inclusiv Varşovia, care va cheltui 374 milioane de zloţi (96,5 milioane de euro) pe noul stadion al Legia, una din cele două echipe din prima divizie. Stadionul, ce va fi finalizat în luna martie, este localizat în apropiere de stadionul naţional de 55.000 de locuri care va găzdui deschiderea Euro 2012.

Până în 2009, Polonia, ţară cu 38 milioane de locuitori, deţinea numai un stadion cu o capacitate de peste 20.000 de locuri. În acest an, numărul va urca la şapte.

Volumul total al investiţiilor pentru campionatul Euro 2012 se va ridica la 20 de miliarde de euro (26 de miliarde de dolari), incluzând cheltuielile legate de stadioane, hoteluri şi infrastructura de transport. În plus, guvernul polonez va contribui la construirea a aproape 3.000 de terenuri artificiale pentru aproximativ 3 miliarde de zloţi.