Ioan Niculae vrea să vândă ruşilor combinatele chimice. Suma ar putea urca până la un miliard de euro

Ziarul Financiar 07.01.2011

Miliardarul Ioan Niculae susţine că este în negocieri pentru a vinde combinatele InterAgro. După ce a oprit în mare parte activitatea acestora, Niculae spune că a fost "ajutat" de Guvern să ia această decizie. "În cei 16 ani de când a început procesul de privatizare în România este pentru prima dată când statul mă obligă să iau o astfel de decizie. Sunt interesaţi atât investitori ruşi cât şi din alte state. Cei mai mulţi vor să relocheze fabricile, adică să le demonteze şi să le ducă la ei", a declarat pentru Gândul Ioan Niculae, proprietarul grupului Interagro, al treilea cel mai bogat om din România, cu o avere estimată de Forbes la un miliard de euro.

Niculae, care este şi patronul echipei de fotbal Astra Ploieşti, deţine şapte mari companii în industria chimică, printre care se numără Viromet Victoria, Amurco Bacău şi Bio Fuel Energy. Cele şapte companii au avut o cifră totală de afaceri de 148 de milioane de euro în 2010, având un număr de 3.800 de angajaţi. Citiţi interviul acordat de Ioan Niculae pentru Gândul pe www.gandul.info.