Băsescu şi Boc au stabilit cu Isărescu parametrii unui nou acord cu FMI şi UE

Autor: Liviu Chiru 06.01.2011

Parametrii unui nou acord de finanţare, de tip preventiv, cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană au reprezentat tema întâlnirii surpriză de astăzi dimineaţă de la BNR la care au participat preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi conducerea executivă a băncii centrale, în frunte cu guvernatorul Mugur Isărescu.

"În cursul întrevederii a fost analizat stadiul derulării acordurilor de finanţare externă încheiate cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi alte instituţii financiare internaţionale. Au fost, de asemenea, stabiliţi parametrii unui nou acord de finanţare de tip preventiv cu Uniunea Europeăn şi Fondul Monetar Internaţional", au precizat reprezentanţii BNR după întâlnire.

Tema încheiereii unui nou acord cu partenerii externi a fost prezentă în discursul autorităţilor în ultimele luni. Spre deosebire de actualul aranjmanet, care a presupus şi împrumuturi efective, un acord de tip preventiv ar presupune doar asigurarea unei linii de finanţare care să fie accesată în caz de nevoie.

Detaliile unui astfel de acord ar putea fi discutaţi cu reprezentanţii Fondului la sfârşitul acestei luni.
Până atunci, conducerea Fondului va lua în discuţie la sfârşitul acestei săptămâni eliberarea celei de-a şaptea tranşe de împrumut, de circa 900 de milioane de euro.