Steve Jobs, numit persoana anului 2010 de către Financial Times

Autor: Adrian Voicu 26.12.2010

Publicaţia economică Financial Times i-a înmânat şefului Apple Steve Jobs titlul de persoana anului.

Considerând că lansarea iPad din acest an a însemnat "cea mai remarcabilă revenire din istoria afacerilor", Financial Times a menţionat că şeful Apple a reuşit să readucă la viaţă compania aflată aproape de colaps din anii 90.

"Marele duşman Bill Gates poate fi mai bogat şi, ajuns la apogeu, poate a exercitat o influenţă mai mare mulţumită monopolului exercitat de acesta asupra pieţei software", arată publicaţia britanică, "dar cofondatorul Microsoft a părăsit scena pentru a-şi dedica viaţa şi averea cauzelor nobile. Totuşi este Jobs cel care ocupă primul loc", considera Financial Times.