Consiliul Concurenţei confirmă amenda dată Poştei Române, de 103,3 milioane lei

Autor: Adrian Voicu 17.12.2010

Consiliul Concurenţei a anunţat vineri că a sancţionat Poşta Română cu 103,3 milioane lei (24,06 milioane euro), reprezentând 7,2% din cifra de afaceri realizată în 2009, pentru abuz de poziţie dominantă, confirmând astfel informaţiile anunţate joi de surse oficiale.

"Companiile cu capital de stat nu sunt exceptate de la respectarea Legii Concurenţei. Regulile sunt aceleaşi şi trebuie respectate de toţi actorii de pe piaţă, sancţiunile aplicându-se fără discriminare", a declarat într-un comunicat preşedintele Consiliului, Bogdan Chiriţoiu.

Conform autorităţii, Compania Naţională Poşta Română a abuzat de poziţia sa dominantă, acordând un tratament preferenţial companiei Infopress Group SA în perioada 2005-2009 pe piaţa serviciului poştal standard de trimitere internă de publicitate prin poştă adresată, extins şi pe piaţa serviciului de corespondenţă comercială. De asemenea, a acordat reduceri tarifare în mod discriminatoriu intermediarilor pentru prestarea de servicii poştale standard de corespondenţă comercială şi Infadres.