Art Şincai la Art Shanghai, cu Manuela Botiş/ de Radu Constantinescu

Artista plastică Manuela Botiş s-a întors de curând de la Shanghai, unde a expus la Pavilionul Românesc de la Expoziţia Mondială. Tânăra plasticiană clujeană nu este la prima experienţă de acest fel. A mai fost prezentă în China în 2005, la cea de a doua Bienală Internaţională de Artă de la Beijing, în 2008 la a treia Bienală, dar şi la expoziţia mondială prilejuită de Jocurile Olimpice, Olympic Fine Arts, organizată în campusul olimpic din Beijing. Anul 2010 a fost cu totul special. Trei expoziţii pe parcursul unei singure luni, la concurenţă cu artişti din întreaga lume care râvneau să ajungă pe simezele din China nu este puţin lucru. Despre detaliile acestei aventuri artistice extraordinare, Manuela Botiş mi-a vorbit pe îndelete, cu ochii pe sutele de fotografii care stau mărturie experienţei unice trăite.

- Aţi fost prezentă la Expo 2010 din acest an de la Shanghai. Există oare vreun artist care să nu-şi dorească în adâncul sufletului o asemenea participare? Cum aţi ajuns aici? Cum aţi fost selectată?

- Să începem cronologic, căci Shanghai-ul a fost abia a treia etapă a prezenţei mele artistice pe pământ chinezesc în acest an, prezenţă care a început cu participarea la cea de a patra ediţie a Bienalei Internaţionale de Artă de la Beijing. Aici totul este grandios: sălile de expunere, numărul de artişti şi de lucrări prezentate, vizitatorii. Chinezii ţin foarte mult la această Bienală, de aceea au şi investit foarte mult în ea. Au dorit ca ea să devină brandul cultural al Beijing-ului şi al ţării, prin care să-şi poată promova imaginea artistică în întreaga lume. Se pare că au reuşit, deoarece la ora actuală ea este cea mai mare expoziţie de artă din Asia. Câteva cifre mi se par elocvente. Istoria Bienalei începe în 2003, când au fost prezenţi artişti din 45 de ţări. În acest an, din cele peste 12.000 de lucrări propuse de circa 4.000 de artişti din 93 de ţări şi regiuni ale lumii, juriul a selecţionat 562 (398 de piese realizate de artişti chinezi), aparţinând unui număr de 535 de artişti, între care patru din România: Petru Lucaci, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Virginia Videa şi Vasilica Chifu din Bucureşti şi subsemnata. A mai expus în cadrul bienalei şi sculptorul american de origine română Paul Mircea Goreniuc. Având drept temă Ecologia şi casa, această ediţie a bienalei a dorit ca, prin forme ale limbajului artistic, să trezească conştiinţa oamenilor în sensul protejării mediului.

- Cum aţi ajuns să expuneţi la Bienală ?

- Începând cu ediţia a doua a Bienalei, jurizarea şi selecţia au fost făcute de gazde. Aşa că, după ce am primit invitaţia de participare, am ales câteva dintre ultimele lucrări, le-am fotografiat, le-am trimis la Beijing şi… am primit un răspuns pozitiv. Mi-a fost selectată o lucrare de mari dimensiuni, acrilic pe pânză, intitulată Fascinaţia spiritului chinezesc. Urma aşadar să plec din nou în China şi m-am gândit să folosesc acest prilej pentru a-i face cunoscuţi şi pe talentaţii mei elevi clujeni, de la Cercul de Pictură al Liceului Teoretic Gheorghe Şincai. Precedentul unei asemenea expoziţii fusese creat cu doi ani în urmă, când, după cutremurul din primăvara lui 2008 din regiunea Sâciuan, m-am gândit să fiu alături de acei oameni greu încercaţi, printr-un gest de solidaritate. M-am sfătuit atunci cu domnul ambasador Viorel Isticioaia şi cu doamna Tatiana Isticioaia, consilierul cultural al Ambasadei noastre la Beijing, şi aşa a fost organizată o expoziţie cu lucrări care au fost apoi donate şi vândute în beneficiul sinistraţilor. Acum, în 2010, tot prin Ambasadă am aflat că autorităţile chineze au lansat un proiect-pilot de eradicare a sărăciei în judeţele Jinping şi Malipo din provincia Yunnan. Ce alt gest sincer de prietenie am fi putut face decât unul artistic? Şi, în plus, tot în aceeaşi perioadă, fuseserăm invitaţi de către domnul secretar de stat Ferdinand Nagy, comisarul expoziţiei, să expunem şi la Pavilionul Românesc din cadrul Expoziţiei Mondiale de la Shanghai. Puteam, aşadar, cu un singur efort organizatoric şi financiar, să organizăm două manifestări artistice aproape simultan. Aşa a apărut Art Şincai.

- În ce constă Art Şincai? Şi cum aţi procedat ca să pregătiţi lucrările pentru expunere ?

- Art-Şincai este numele proiectului cultural finanţat de Ministerul Culturii din ţara noastră şi de CARION România, care a prins viaţă cu sprijinul Ministerelor de Externe din România şi China, al Ambasadei României la Beijing şi al Asociaţiei Gheorghe Şincai, Cluj-Napoca. Practic, privind retrospectiv, lucrurile nu au fost atât de complicate. Cum am procedat? Am plecat din ţară pregătită cu 60 de lucrări de pictură, grafică şi fotografie din colecţia personală, precum şi cu piese ale unui grup de 23 de elevi de la Liceul Teoretic Gheorghe Şincai din Cluj Napoca, unde sunt profesoară; câte 30 pentru fiecare dintre ele. Ca să nu ne coste mult transportul lucrărilor cu avionul, am hotărât să le înrămăm la Beijing. Am cerut din ţară mai multe oferte de preţ, iar în capitala chineză ne-am dus direct la magazin, am plătit şi am înrămat toate cele 60 de lucrări. În toate aceste demersuri am avut-o alături pe mama mea, care m-a însoţit în China şi m-a ajutat să o scot cu bine la capăt.

- Unde a fost organizată prima expoziţie?

- Prima expoziţie, al cărei vernisaj a avut loc la sfârşitul lunii septembrie, a fost organizată în noul sediu al Ministerului Chinez de Externe din Beijing, ocazie cu care a fost inaugurată şi sala de expoziţie a instituţiei. Aşa cum am spus, manifestarea a avut un scop umanitar. Ne-am exprimat solidaritatea cu demersul autorităţilor chineze şi am donat lucrările aduse, semnate de mine şi de elevii mei, dar şi de artişti români consacraţi, precum pictorii Petru Lucaci şi Teodor Botiş. Diploma de onoare, ca şi scrisoarea de mulţumire primite din partea Ministerului de Externe chinez nu au făcut altceva decât să dea o expresie oficială sentimentelor emoţionante de prietenie la care am fost martori pe parcursul zilelor petrecute aici.

- Unde au fost expuse celelalte lucrări duse în China?

- Celelalte 30, semnate tot de pictorii Petru Lucaci şi Teodor Botiş, de mine şi de 23 de elevi clujeni, au fost pregătite special pentru Expo 2010 de la Shanghai şi au fost expuse în Pavilionul Românesc în prima jumătate a lunii octombrie. Îmi amintesc că la vernisaj, alături de doamna Mihaela Chitic, directorul Pavilionului nostru, a luat cuvântul şi regizorul Alexandru Darie, care a prezentat în continuare, împreună cu actorii Teatrului Bulandra, piesa Linia - Oraşul încotro? Era 1 octombrie, Ziua Naţională a Chinei, şi a fost o zi plină de succese pentru artiştii români. În cele cinci zile cât am rămas acolo, expoziţia a fost vizitată de mii de persoane. De altfel, tot atunci a fost premiat şi vizitatorul cu numărul două milioane care a păşit pragul Pavilionului Românesc de la inaugurarea sa, pe 1 mai. Aş mai putea adăuga faptul că, dintre toate ţările prezente la Shanghai, doar China şi noi am avut ideea de a expune lucrări plastice semnate de copii.

- Ce aţi făcut cu acestea după închiderea Expoziţiei Mondiale?

- Zilele trecute am primit un telefon din China şi mi s-a spus că toate pavilioanele de la expoziţie vor fi demolate, cu excepţia celui chinezesc. În acest context, am fost întrebată dacă artiştii români vor ca lucrările lor să fie repatriate sau sunt de acord ca ele să rămână în China, în cadrul unui muzeu care va fi inaugurat la anul în Shanghai, muzeu în care fiecare ţară va avea spaţiul ei expoziţional. Evident că noi am optat pentru a doua variantă, aşa că, peste ani, când elevii clujeni vor călători în China, îşi vor putea admira acolo lucrările copilăriei.

- Cine sunt aceşti tineri clujeni despre care îmi vorbiţi cu atâta entuziasm?

- Sunt viitori, actuali şi foşti elevi ai liceului amintit: Antonio Popa, Mira Pop, Georgia Brebenaru, Andrei Duşa, Alexandru Farcas, Nona Pop, Paula Burz, Nora Neagoe, Cristina Iovanescu, Astrid Andone, Antonia Popovici, Carmen Bălănean, Mihaela Simionaş, Teodora Fartan, Irina Patrichi, Mălina Puia, Florin Pop, Diana Berindean, Oana Pop, Maria Ghiuruţan, Christine Laza, Alexandra Knobloch, Ing. Ioana Aşchilean.

Cel mai tânăr are 5 ani, iar cel mai în vârstă - 24. Au lucrat toată vara cu un entuziasm de nedescris. Veneau la mine la atelier şi îmi arătau în ce stadiu sunt, îmi cereau îndrumări, se sfătuiau între ei. Le-am cerut acordul în ce priveşte donarea lucrărilor şi au fost toţi de acord. Mai mult, au acceptat ca preţul înrămării tablourilor să fie suportat de fiecare dintre ei. Precizez că foarte mulţi dintre elevii noştri fac parte din Cercul Prietenilor Chinei, cu mulţi simpatizanţi în judeţul Cluj. De altfel, Liceul Gheorghe Şincai este unul dintre liceele aflate în atenţia Institutului Confucius, înfiinţat la Cluj-Napoca în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai; de aceea avem în şcoală doi lectori chinezi care ţin cursuri opţionale de limbă, cultură şi civilizaţie chinezească în limba engleză. Şi întotdeauna sala este plină, deşi, se ştie, programul şcolar este încărcat.

- Cu ce amintiri deosebite v-aţi întors din această experienţă artistică?

- Fotografiile pe care le avem acum în faţă îmi evocă, fiecare în parte, câte un moment emoţionant, o întâmplare, un dialog, care nu sunt altceva decât inestimabile lecţii artistice pentru un tânăr creator. Fiecare imagine are povestea ei. Şi, dintre toate, am să mă opresc la întâlnirea cu artistul Jone Lee Tian. Acesta, de zece ani, s-a "autoexilat" la Marele Zid Chinezesc, unde lucrează fără întrerupere. Familia lui locuieşte în Beijing şi îl vizitează săptămânal, aducându-i aici mâncare şi alte lucruri necesare existenţei. Iar el şi-a amenajat lângă Zid un atelier şi trăieşte numai pentru pictura lui. De fapt, termenul pictură este impropriu, deoarece peisajele sale sunt realizate nu pe carton sau pânză, ci în ceramică, după o tehnologie numai de el ştiută. Fără a fi propriu zis pictate, plăcile ceramice obţin nuanţele cromatice prin arderi succesive. Efectul este copleşitor. Bineînţeles că afacerile rămân afaceri, Jone Lee Tian este vizitat de numeroşi turişti, dar şi de multe delegaţii oficiale şi vinde ceea ce lucrează.

- Jone Lee Tian este singurul plastician care locuieşte şi lucrează la Marele Zid?

- Pentru moment da, dar trebuie imediat să adaug că succesul lui nu a rămas fără ecou şi a dat idei autorităţilor locale, în căutare de noi atracţii turistice pentru vizitatorii care vin la Zid. Într-una dintre zile, m-am întâlnit cu domnul Han Guowei, unul dintre directorii Societăţii Marelui Zid. Iar domnia-sa mi-a prezentat proiectul multiplicării experienţei lui Jone Lee Tian şi a înfiinţării unui fel de… Montmartre chinezesc. Despre ce este vorba? În apropierea Zidului exista un cartier locuit de ţăranii care lucrau pământurile din împrejurimi. Oamenilor li s-au oferit alte case, s-au mutat, autorităţile au restaurat vechile locuinţe tradiţionale, extrem de pitoreşti şi de interesante, fiecare cu grădina sa, şi vor înfiinţa aici un Sat al Artelor. Începând cu anul următor, vor fi invitaţi artişti din toată lumea, pictori, muzicieni, scriitori care vor locui aici contra unei chirii modice şi vor avea la dispoziţie, fiecare, un mic magazin la stradă, unde îşi vor putea vinde produsele.

Iar acum, surpriza! Am aflat că în 2011 Jone Lee Tian va veni în România, la Bucureşti şi la Cluj, cu o expoziţie organizată de Ministerul Chinez de Externe. Prezenţele plastice româneşti în China, aduc, prin reciprocitate, artişti chinezi la noi… Unei mâini întinse i se răspunde cu o altă mână întinsă prieteneşte. Este o lecţie pe care de prea multe ori o ignorăm; şi nu mă refer acum doar la familia noastră, a plasticienilor…