China lansează premiul Confucius pentru a concura Nobelul pentru Pace

Autor: Radu Racu 08.12.2010

Un grup chinez pregăteşte acordarea primului premiu Confucius pentru Pace unui politician taiwanez, într-o încercare de a combate scandalul de imagine generat de acordarea Nobelului pentru Pace de anul acesta unui disident chinez care ispăşeşte o pedeapsă de 11 ani de închisoare pentru acţiuni împotriva statului, scrie Financial Times.

Premiul Confucius va fi acordat joi, cu o zi înainte de ceremonia oficială de la Oslo. Comitetul Nobel a programat vineri o festivitate de premiere a disidentului chinez Liu Xiaobo, eveniment boicotat de autorităţile de la Beijing. Un număr de 18 state au subscris invitaţiei Chinei de a nu participa la ceremonie.

Premiul Confucius va fi acordat fostului vicepreşedinte taiwanez Lien Chan, pentru rolul pe care l-a avut în apropierea legăturilor dintre Beijing şi Taipei. Organizatorii au spus că ţara cu cea mai mare populaţie din lume trebuie să aibă un cuvânt mai important de spus în pacea mondială.