Strabag a efectuat lucrări de 120 mil. euro în primele nouă luni, în creştere cu 8,2%

Autor: Mediafax 01.12.2010

Valoarea lucrărilor de construcţii efectuate de grupul austriac Strabag în România a crescut cu 8,2% în primele nouă luni, de la 110,6 milioane de euro anul trecut la 119,68 milioane de euro. Portofoliul de comenzi a scăzut cu 16,9% în intervalul analizat, de la 233,73 milioane de euro în ianuarie-septembrie anul trecut la 194,34 milioane de euro, a anunţat Strabag.

Numărul de angajaţi ai Strabag în România a consemnat un declin de 25%, de la 1.634 de persoane anul trecut la 1.225. În acest an Strabag a câştigat două contracte din partea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), în valoare de 220 milioane euro, respectiv 89 de milioane de euro, ambele în parteneriat cu firme româneşti. Strabag este una dintre cele mai mari companii de construcţii din Europa Centrală şi de Est şi este prezentă în România din 1991, prin mai multe firme, printre care Strabag România, ARL Cluj, Carb Braşov şi Drumco Timişoara.