Cine şi-a asigurat locuinţa nu mai cumpără poliţa PAID

Autor: Ciprian Botea 29.11.2010

Deputaţii au decis ca proprietarii de locuinţe asigurate prin poliţe facultative care acoperă daunele produse de inundaţii, cutremure şi alunecări de teren să nu fie obligaţi să cumpere şi o asigurare de la Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), compania care emite poliţele obligatorii.

"Nu intră sub incidenţa legii persoanele fizice şi juridice care au încheiat o asigurare facultativă a locuinţelor care să acopere toate riscurile prevăzute în asigurarea obligatorie", potrivit unui amendament adoptat de plenul Camerei Deputaţilor, care a avut rol decizional. Legea a fost trimisă spre promulgare la Preşedinţie.
Votul deputaţilor vine în condiţiile în care normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) obligau şi proprietarii care au o asigurare facultativă să încheie şi o poliţă obligatorie. Poliţa obligatorie nu este percepută însă ca o supraasigurare, având în vedere că acoperă daunele provocate de calamităţile naturale în limita a 20.000 de euro, restul sumei până la preţul real al locuinţei urmând să fie acoperit de asigurarea facultativă.

Reprezentanţii PAID nu au putut fi contactaţi pentru comentarii până la închiderea ediţiei. Guvernul s-a opus însă exceptării de la plata asigurării obligatorii a proprietarilor care au o poliţă facultativă, insistând pe caracterul social al legii.
"O asigurare facultativă acoperă şi aceste riscuri, dar legea a fost gândită ca o protecţie socială a celor mai defavorizate pături ale populaţiei", a declarat Mihai Capră, secretar de stat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

PAID a început să emită poliţe de asigurare obligatorie la jumătatea acestui an, iar până la sfârşitul lunii octombrie fuseseră încheiate circa 85.000 de contracte. Prima de asigurare este de 10 sau 20 de euro pe an în funcţie de materialul de construcţie al casei.
Asigurarea obligatorie vizează peste opt milioane de locuinţe, iar eliminarea obligativităţii pentru proprietarii care deţin o poliţă facultativă ar crea presiuni pentru majorarea primei în condiţiile în care numărul potenţialilor asiguraţi ar scădea.