Cartea păgânului şi a celor trei înţelepţi/ de Ramon Llull

S-a născut în 1232, la Palma de Mallorca, într-o familie catalană creştină, la doar trei ani după ce regele Iacob I de Aragon cucerise oraşul din mâinile arabilor. O lume multiculturală, cu o componentă creştină încă neconsolidată, o solidă componentă arabă, şi una, minoritară, ebraică. Mai mult, o lume desfăşurată în jurul Mediteranei, un ax al contactelor curente de toate felurile ─ comercial, diplomatic, cultural ─ între Africa şi Europa. De aici poate şi originalitatea personalităţii lui, unică printre intelectualii europeni ai vremii printr-o altfel de imagine a "celuilalt", non-creştinul.

Predestinat, prin naştere unei vieţi tipice de aristocrat, a avut o tinereţe tumultuoasă, pe care o va caracteriza el însuşi, după convertirea mistică, ca desviada, plină de "pasiuni dezordonate". La 30 de ani, după propriile mărturisiri, în urma unor experienţe spirituale, viaţa i s-a schimbat radical. A abandonat viaţa de familie şi de curte şi, fără a intra într-un ordin religios (deşi apropiat de franciscani), până la moarte, la vârsta de 84 de ani, s-a consacrat unui singur ţel: cunoaşterea şi manifestarea devoţiunii faţă de Dumnezeu, creşterea zelului creştin şi, mai ales, convertirea necredincioşilor la adevărata credinţă. Între 1271 şi 1315 a scris neobosit, enorm (265 de cărţi păstrate, ale căror manuscrise se află în biblioteci din diverse ţări europene şi care, tipărite, însumează mii de pagini), în latină, catalană şi arabă, în funcţie de publicul pe care îl viza. În clasificările care li se fac astăzi sunt încadrate domeniilor filosofie, teologie, geometrie, medicină, astronomie, retorică, literatură, logică etc, iar, ca formă de expresie, aparţin tuturor genurilor de creaţie ale timpului său ─ proză, poezie, aforistică, dialoguri, predici etc. ─ integrate astăzi literaturii. Pentru el însă toate au fost doar instrumente ale transmiterii mesajului mântuirii. Ţelul suprem i-a fost să scrie cea mai bună carte din lume, aptă să ducă la convertirea necredincioşilor, o Artă, desăvârşită. Cuprinzând un set de principii, definiţiile lor şi condiţiile operaţionale, Arta sa, o limbă perfectă cum au numit-o unii comentatori sau o logică formală cum am numi-o astăzi, mereu revizuită şi rafinată în mai multe versiuni (de la prima, Art abreujada d'atrobar veritat, 1274, până la l'Art general i última din 1308) era menită să asigure cunoaşterea întregii realităţi, unitară în calitate de creaţie a lui Dumnezeu. În jurul acestor versiuni ale Artei, precum cercuri concentrice, se situează toate celelalte lucrări, "domeniale", aplicări ale principiilor generale la domenii particulare, analoge ca manifestări ale lui Dumnezeu în univers. Căci convingerea lui era că raţiunea este darul divin prin care fiinţa umană poate ajunge la cunoaşterea adevărului unic, al Dumnezeului unic şi întreit al creştinilor. Dacă evreii şi musulmanii o resping este pentru că nu o înţeleg. Iar această înţelegere nu se poate realiza din afara sistemului propriu de referinţă, prin recursul la autorităţi. Arta era menită să înlăture orice suspiciune de posibilă manipulare, în condiţiile, obligatorii, de onestitate intelectuală. Puntea care făcea posibil dialogul şi înţelegerea era asigurată de credinţa, comună evreilor, musulmanilor şi creştinilor, într-un singur Dumnezeu. Convins că Quia nolunt dimittere credere pro credere, sed credere per intelligere, nimeni nu-şi va abandona credinţa, ci va ajunge să creadă în Dumnezeul creştin doar înţelegându-l, Ramon Llull este un fervent adept al dialogului interreligios.

În Cartea păgânului şi a celor trei înţelepţi, o lucrare din prima fază a redactării celebrei sale Arte, un evreu, un creştin şi un musulman încearcă să convingă, prin argumente logice, un păgân de adevărurile comune celor trei religii şi, apoi, fiecare în parte, de superioritatea credinţei proprii. O pledoarie din sec. XIII pentru toleranţă şi dialog.

PARADISUL

A zis păgânul:

− Sunt satisfăcut de dovezile despre fericirea cerească pe care mi le-ai adus prin spusele tale. Te rog, însă, să-mi mai spui dacă în slava cerească omul va avea femeie şi va zămisli copii, va mânca, va bea, va dormi şi la fel celelalte lucruri din viaţa asta?

A răspuns evreul:

− Paradisul nu este locul lucrurilor despre care vorbeşti, căci în toate acestea există imperfecţiune şi toate sunt date omului ca el să poată să trăiască în această lume şi să nu piară speţa umană. Să ştii că paradisul este un loc desăvârşit, unde există perfecţiunea binelui, văzându-l pe Dumnezeu. Şi, văzându-l, omul va avea o asemenea stare de plenitudine, că nici unul din lucrurile lumeşti nu îi este necesar.

A zis păgânul:

− Dacă în paradis nu se mănâncă şi nu se bea, înseamnă că în infern nu există foame şi sete; şi, dacă nu este, prin ce sunt pedepsiţi oamenii care s-au făcut vinovaţi în faţa lui Dumnezeu de lăcomie şi beţie?

Evreul a răspuns:

− În infern oamenilor vinovaţi trebuie să le fie foame şi sete, ca să se arate dreptatea lui Dumnezeu. Iar dacă în paradis ar exista mâncăruri pentru satisfacerea trupului slăvit, ar însemna că vederea lui Dumnezeu nu ar fi suficientă să ofere slavă trupului omenesc; dacă ar fi aşa, în bunătatea, mărimea etc. a lui Dumnezeu ar fi imperfecţiune, ceea ce este imposibil şi contrar condiţiilor arborilor.

Păgânul a zis:

− În paradis oamenii vor avea amintirea acestei lumi şi se vor cunoaşte între ei?

A răspuns evreul:

− Dacă în paradis omul nu ar avea amintirea acestei lumi, nu şi-ar aduce aminte de meritul dobândit prin faptele lui bune şi, dacă nu şi-ar aduce aminte, nu ar cunoaşte dreptatea lui Dumnezeu. Iar dacă oamenii nu s-ar cunoaşte între ei, nu s-ar bucura de slava celorlalţi şi atunci voinţa divină s-ar acorda cu delăsarea, invidia, imperfecţiunea, ceea ce este imposibil.

Modul în care Dumnezeu îi ridică la slava cerească pe sfinţi este mai presus decât poate mintea omenească să înţeleagă în această viaţă; căci, dacă ar putea înţelege, ar avea în această lume tot atâta slavă cât cei care sunt în slavă în celălalt veac. Dar ceva din ce tu mă întrebi îţi pot arăta, prin următoarea comparaţie. Ştii că o esenţă trebuie să fie, că mintea înţelege, că voinţa iubeşte şi alte lucruri asemănătoare. Dacă tu ai vedea cu ochii gândului cum înţelege mintea ta şi cum iubeşte voinţa ta, dacă ai vedea aceste lucruri distincte şi diferite unele de altele, ai simţi o plăcere mare. Dacă ai vedea construindu-se o navă, ai avea o mai mare plăcere decât dacă ai vedea cum se face o bancă de şezut; dacă ai vedea făcându-se soarele şi luna, stelele, cerul, marea, pământul şi tot ce este pe lume, ai avea o plăcere mai mare decât văzând construcţia unei nave. Dacă ai fi înălţat în slava cerească şi ai vedea cum Tatăl se înţelege şi se iubeşte pe sine, cum, înţelegându-se şi iubindu-se pe sine şi iubindu-şi Fiul şi pe Sfântul Duh, Fiul se naşte, iar Sfântul Duh purcede din Tatăl şi din Fiul; dacă ai vedea cum Fiul, înţelegându-şi şi iubindu-şi Tatăl şi pe Sfântul Duh, e născut din Tatăl, iar din el purcede Sfântul Duh; dacă ai vedea cum Sfântul Duh purcede din Tatăl şi din Fiul, iubindu-i şi înţelegându-i pe Tatăl şi pe Fiul şi iubindu-se pe sine; dacă ai vedea cum se naşte şi cum purcede în Dumnezeu o bunătate, o mărime, o veşnicie, o putere, o înţelepciune, o dragoste şi o desăvârşire infinite, dacă ai vedea cum cele trei persoane sunt o singură esenţă în bunătate, mărime, veşnicie etc., ţi-ai putea imagina ce mare slavă ar avea sufletul tău, ce slavă vei avea tu dacă ajungi la ea.

În slavă vei vedea că natura omenească a lui Iisus Hristos este una şi aceeaşi persoană cu Dumnezeu Fiul; vei vedea cum a luat Fiul lui Dumnezeu natura omenească; vei vedea cum natura divină şi cea omenească sunt o singură persoană, cum Dumnezeu Fiul şi umanitatea pe care a luat-o se înţeleg şi se iubesc; vei vedea că acea natură umană este mai bună şi mai nobilă decât toate creaturile care există şi care pot exista; vei vedea cum umanitatea din Hristos o iubeşte şi o cinsteşte pe Sfânta Fecioară Maria; vei vedea toţi sfinţii cinstindu-l pe Iisus Hristos şi pe Sfânta Fecioară Maria; vei vedea cetele de îngeri şi de arhangheli, cetele de martiri, de fecioare şi de confesori; şi toţi vor cânta, vor preamări şi vor lăuda pe Dumnezeu şi natura umană unită cu Dumnezeu. Dacă te gândeşti că asta vei vedea, poţi să îţi dai seama cât de mare va fi slava pe care o vei vedea dacă Dumnezeu te cheamă la slava-i fără sfârşit.

În paradis nimeni nu va mânca, nu va bea, nu se va împreuna cu femeie. Căci în lumea aceea trupul omenesc se manifestă prin dragostea pentru Domnul Dumnezeul nostru; ca răsplată a trupului în slavă, vei vedea şi vei înţelege trupul Domnului nostru Iisus Hristos unit cu Dumnezeu Fiul. Şi vei gândi că trupul tău şi cel al lui Iisus Hristos sunt una şi aceeaşi natură şi că acel trup a fost dat morţii ca să te răscumpere. De slava pe care o vei avea văzând acel trup atât de slăvit, nu mă întreba pe mine, căci nu aş putea să îţi spun. Nici despre privirea plină de dragoste pe care ţi-o va dărui nu ţi-aş putea spune.

Noi credem că în paradis vom cunoaşte slava în două feluri: slava spirituală şi slava trupească. Slava spirituală constă în a-l vedea, a-l contempla şi iubi pe Dumnezeu... Din cele spuse de profetul Mahomed în Proverbe, cei aleşi îl vor vedea dimineaţa şi seara pe Dumnezeu, căci în orice loc vor scoate capul prin ferestrele palatelor în care se vor afla, le va apărea Dumnezeu. Iar viziunea aceea va fi de o slavă atât de mare, că nu e suflet să o poată întrezări, nici gură să o povestească.

Trupul se va bucura de slavă prin toate cele cinci simţuri, prin care îl vom fi slujit pe Dumnezeu în viaţa pământească; căci, dacă în paradis nu am avea slavă prin toate cele cinci simţuri, Dumnezeu nu ar avea nici dreptate desăvârşită, nici bunătate desăvârşită. Această nedesăvârşire (imposibilă) dovedeşte că în paradis există slava trupului. Ca sufletul tău să se poată bucura de fericirile pe care le vei cunoaşte în paradis, dacă te converteşti la Legea noastră, vreau să-ţi povestesc pe scurt despre slava pe care o vom avea prin fiecare dintre simţuri.

Noi credem că în paradis vom avea palate măreţe cu mândre încăperi, din aur şi argint şi pietre preţioase, adică rubine, smaralde, safire şi alte asemenea pietre. Prin tăietura lor şi felurimea culorilor şi a pietrelor, cât munţii cei mari, acele palate şi acele încăperi vor fi foarte plăcute vederii.

Palatele vor fi împodobite cu tapiserii de aur, de argint şi mătase, vor avea paturi multe şi covoare de aur, de argint şi mătase. Şi în palate vor fi femei şi fete cum nu se poate mai frumoase, cu veşminte nobile, mult plăcute privirii.

Pe ţărmuri şi prin poieni vor fi fântâni şi râuri multe şi mulţi copaci încărcaţi de flori şi de fructe, ce vor lăsa umbre încântătoare. Cine să-şi poată închipui şi povesti frumuseţea şi podoaba tuturor acestora?

În paradis vom vedea îngerii, atât de mari şi atât de plăcuţi privirii. Vom vedea profeţii şi sfinţii şi şiruri de oameni din felurite neamuri orânduite după cum îl vor fi slujit pe Dumnezeu în lumea asta. Fiecare va fi luminos, strălucitor, nobil înveşmântat. Să vezi toate astea, gândeşte-te cât de măreaţă va fi slava paradisului.

Să auzi cântări de îngeri, de bărbaţi şi femei preamărindu-l şi binecuvântându-l pe Dumnezeu, poţi să-ţi dai seama ce fericire pe cei ce vor auzi aceste cântări, cu-atât mai mult cu cât vor fi cântări dulci, de fericire şi slavă.

În paradis, dacă intri, vei vorbi cu prietenii şi cu rudele despre tot ce vrei, despre tot ce vei fi făcut în lumea aceasta şi despre slava ce vei avea; la fel şi ei vor vorbi cu tine. Să spună şi să audă asemenea cuvinte îi dă omului o mare plăcere.

Slava în care fericiţii din paradis vor trăi simţind toate aromele ce vor fi acolo, nu ţi-o pot povesti; vor fi miresme de chihlimbar, de mosc, de frunze, flori şi fructe în tot ce omul va mânca şi va bea, va vedea şi va atinge. Iar aerul, atât de suav şi plăcut, va purta aceste miresme, atât de plăcute, că toate cele din această lume sunt nimic pe lângă cele din paradis.

A zis sarazinul către păgân:

─ Prietene, încrede-te în vorbele mele, ascultă şi înţelege fericirile ce vom avea în paradis şi doreşte-ţi-le. Căci în paradis vor fi râuri de apă şi vin, de lapte şi unt şi ulei, iar pe malurile râurilor şi izvoarelor vor fi copaci mulţi, la a căror umbră omul va sta şi va mânca şi va bea din tot ce voieşte. Dacă vrea să mănânce din fructele pomilor, i se va da necurmat; carne de va voi sau orice altă hrană, îi va fi de îndată adusă, pregătită precum va dori. Iar gustul atât de bun, plăcerea ce-o va afla în mâncat şi băut cele pomenite, cine le-ar putea povesti, mai ales că în paradis se va putea mânca şi bea mai mult decât în lumea asta. Căci, aşa cum slava paradisului este mai mare decât slava din lumea asta, la fel trebuie să existe şi mai multă putinţă de a mânca şi a bea.

Să atingi, să mângâi, să simţi îţi dă o stare de bine şi de plăcere în lumea asta. De aceea, în paradis, vei avea parte de fericire atingând, simţind, mângâind stofe moi şi fine, dormind în paturi albe cu aşternuturi fine, sub plăpumi de mătase.

Ca să dea mare plăcere trupească fericiţilor aleşi, Dumnezeu va crea în paradis tinere fecioare, care mari plăceri le vor oferi, veşnic tinere vor rămâne şi de câte ori vor merge în pat cu ele fecioare vor fi.

În paradis vor merge în pat cu soţiile şi femeile pe care fiecare le-a avut la casa lui pe această lume şi cu care a dormit. Iar aceia dintre bărbaţi care vor fi mai demni de mai mare slavă, vor avea mai multe şi mai frumoase fecioare şi femei în patul lor.

Ca slava paradisului să fie mai mare decât aceea din lumea asta, Dumnezeu îi va da bărbatului mai multă putere să se împreuneze cu femeia, de aceea bărbaţii vor avea când vor vrea plăcere.

Să ştii, păgânule, că în paradis oamenii vor cunoaşte toate fericirile despre care ţi-am vorbit. Şi multe altele, despre care nu ţi-am vorbit, căci mi-ar lua prea mult timp şi n-aş putea să ţi le descriu, atât de mari sunt.

A zis păgânul către sarazin:

─ Dacă e cum spui tu, înseamnă că în paradis vor fi plăceri păcătoase, căci, potrivit cursului naturii, într-un om care mănâncă, bea şi se împreunează cu femeia, trebuie să se nască stricăciune şi plăceri păcătoase, ceva urât de atins, de simţit şi de povestit.

A răspuns sarazinul:

─ Ce spui tu este adevărat în această viaţă. Dar în celălalt veac totul va fi cu totul invers, prin lucrarea şi puterea divină, care poate orândui şi face mai bun totul.

A zis păgânul:

─ Din câte am înţeles eu, raţiunea finală pentru care este făcut omul este să ajungă în slava lui Dumnezeu. Or, din cele spuse de tine, ar însemna că omul există ca să cunoască fericirea despre care vorbeşti. Dacă ar fi aşa, nu ar decurge raţiunea finală pentru care este făcut omul. Şi, dacă ar fi aşa, ar însemna că în Dumnezeu înţelepciunea nu concordă cu puterea, dragostea, desăvârşirea, ceea ce este imposibil şi contra condiţiilor arborilor.

Sarazinul i-a răspuns:

─ Omul este făcut în primul rând să-l cunoască şi să-l iubească pe Dumnezeu şi urmează, potrivit dreptăţii şi desăvârşirii lui Dumnezeu, să fie răsplătit cu fericirile mai sus pomenite, fără de care nu ar putea fi răsplătit.

A zis păgânul:

─ Dacă Dumnezeu este drept şi în paradis dă multe femei unui om drept şi, cu cât va fi mai drept, cu atât va avea mai multe femei cu care să se împreuneze spre a-i fi mai mare slava, înseamnă că femeii care este mai dreaptă decât bărbatul sau mai dreaptă decât altă femeie Dumnezeu ar trebui să-i dea mai mulţi bărbaţi cu care să se împreuneze, ca să aibă mai mare slavă.

A răspuns sarazinul:

─ Dumnezeu l-a cinstit pe bărbat mai mult decât pe femeie pe lumea asta şi de aceea vrea să-l cinstească mai mult decât pe femeie şi în celălalt veac.

A zis păgânul:

─ Spune-mi, rogu-te, voi, toţi sarazinii, credeţi că o să cunoaşteţi slava paradisului aşa cum mi-ai povestit?

A răspuns sarazinul:

─ Este adevărat că există deosebiri între noi în modul cum vedem slava paradisului. Unii cred aşa cum ţi-am povestit, înţeleg potrivit literei Coranului, care este legea noastră, a Proverbelor lui Mahomed şi a gloselor comentatorilor Coranului şi Proverbelor. Sunt printre noi oameni care înţeleg slava pe plan moral şi spun că Mahomed vorbea prin imagini oamenilor, care erau ţărani, fără putere de înţelegere. Şi, ca să îi facă să îl iubească pe Dumnezeu, le povestea despre slava descrisă mai sus. De aceea, cei ce au această credinţă spun că în paradis fericirea nu va fi nici în mâncare, nici în băutură, nici în împreunat cu femeia, nici în altele din lucrurile spuse mai sus. Cei ce cred astfel sunt filosofi şi mari preoţi, oameni care în unele privinţe nu respectă bine poruncile legii noastre, de aceea noi îi considerăm aproape eretici, cărora erezia le-a venit din învăţarea logicii şi a ştiinţelor naturii. De aceea este rânduit la noi ca în public nici un om să nu îndrăznească să citească logica şi ştiinţele naturii.