Creditul privat a scăzut cu un miliard de lei în octombrie. Doar firmele se mai împrumută

Autor: Ciprian Botea 24.11.2010

Volumul creditului neguvernamental a scăzut cu peste un miliard de lei în octombrie, până la 206,8 miliarde lei, după ce înregistrase o revigorare în lunile de vară pe fondul avansului mai rapid al împrumuturilor în valută.



Cea mai slabă dinamică a fost înregistrată de piaţa creditului penru persoane fizice, unde soldul finanţărilor în lei s-a diminuat cu 2,1% luna trecută, la 36,5 miliarde de lei, în timp ce împrumuturile în valută au scăzut cu mai mult de un procent, la 64,7 miliarde de lei (echivalentul a 15 mld. euro), arată datele BNR.

"Scăderea creditelor pe partea de persoane fizice are legătură directă cu măsurile de austeritate. Lunile trecute impactul acestor măsuri nu a fost foarte vizibil deoarece au existat repatrieri de credite, dar în condiţiile în care nu mai vorbim de repatrieri începe să se contureze o imagine mai anemică a pieţei", comentează Nicolaie Chideşciuc, economistul-şef al ING Bank.

Comparativ cu toamna anului trecut, soldul creditelor în lei pentru populaţie a scăzut cu aproape 7%, iar bancherii spun că în prezent doar promoţiile mai mişcă piaţa deoarece reticenţa la îndatorare a clienţilor rămâne ridicată. În plus, nici apetitul pentru creditare al băncilor nu este foarte mare, lucru reflectat de o scumpire a împrumuturilor în ultimele luni.

Cumulat, soldul împrumuturilor în lei a înregistrat un declin lunar de 0,6% în octombrie, la 77,5 milioane lei, iar soldul creditelor în valută a scăzut cu 0,5%, la echivalentul a 30,3 miliarde de euro (129 mil. lei). Declinul general al pieţei a fost atenuat de dinamica creditului pentru companii, care a continuat să avanseze luna trecută chiar dacă într-un ritm mai lent. Soldul finanţărilor în lei acordate companiilor a ajuns la 41 miliarde lei la sfârşitul lui octombrie, în creştere cu 0,8% faţă de luna anterioară. "Companiile pot să obţină uşor în această perioadă o scădere a ratelor de dobândă la creditele în lei. Era nevoie de o reluare a creditării pe acest segment", apreciază Chideşciuc.

Bancherii spun că pe segmentul companiilor cererea vine în principal din partea exportatorilor, mulţi dintre aceştia lucrând în prezent la capacitate maximă. Totodată, băncile sunt dispuse să finanţeze companiile în contextul în care văd riscuri mai mici în acest sector comparativ cu segmentul persoanelor fizice.

În paralel, creditul guvernamental a înregistrat o scădere cu 0,4% pe parcursul lunii trecute, până la 53,8 miliarde de lei. Faţă de octombrie 2009, creditul guvernamental a crescut însă cu 35,2%.

Economisirea populaţiei şi companiilor a continuat însă tendinţa din ultimele luni, astfel că depozitele la bănci au scăzut cu 0,6% în octombrie, ajungând la 168,9 miliarde de lei. Depozitele sunt totuşi cu 4,2% peste nivelul din octombrie 2008, dar ritmul anual de creştere s-a diminuat semnificativ faţă de prima jumătate a anului.

"Anul acesta a avut loc o reducere a depozitelor în sistemul bancar. Chiar dacă procentul nu este foarte mare, îngrijorătoare este tendinţa. Cred că în 2011 doar o pătrime din numărul celor care au mai economisit în 2010 ar putea să economisească cu scopul explicit de a face faţă unor tendinţe adverse din mediul economic", a declarat Eugen Dijmărescu, preşedintele Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare. El a arătat că numărul titularilor de conturi a scăzut cu 1,2 milioane de persoane de la începutul acestui an.

Depozitele în valută ale persoanelor fizice au scăzut cu 0,3% în octombrie, la echivalentul a 39,2 miliarde lei, în timp ce depozitele în valută au avansat cu doar 7 mil. lei, până la 61,5 miliarde lei. Declinul economisirii vine în contextul în care venitul disponibil al populaţiei s-a redus şi în condiţiile în care nici dobânzile oferite de bănci nu mai sunt la fel de tentante ca în trecut. Dobânda medie la depozitele de retail în lei a scăzut în prezent la circa 7,5% pe an, la jumătate faţă de prima jumătate a anului trecut. Dobânzile anuale de două cifre şi incertitudinile privind situaţia economică au încurajat puternic economisirea pe parcursul anului trecut.