FGDB speră să strângă 150 mil. lei la fondul special în 2011

Autor: Ciprian Botea 24.11.2010

Fondul de Garantare a Depozitelor (FGDB) propune ca băncile să plătească anul viitor o contribuţie de 0,05% din pasivul negarantat, adică jumătate din limita maximă legală, în contul fondului special creat pentru despăgubirea persoanelor prejudiciate prin măsuri implementate de administratorul special al unei bănci aflate în dificultate. Înfiinţarea fondului special este reglementată printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă aflată în dezbatere publică şi care stabileşte nivelul contribuţiei la cel mult 0,1% din valoarea pasivului negarantat al fiecărei bănci participante. Reprezentanţii Fondului de Garantare estimează că prin stabilirea unui nivel al contribuţiei la 0,05% în 2011 s-ar acumula un volum de resurse de 140-150 mil. lei.