S-a instituit Premiul de Excelenţă „Fundoianu/Fondane“

Autor: Ziarul de Duminica 23.11.2010

Programul RESTITUTIO BENJAMIN FONDANE, iniţiat şi coordonat de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora, îşi propune punerea în circulaţie a patrimoniului intelectual şi moral lăsat de Benjamin Fondane: direct - soţiei sale, Geneviève Tissier-Fondane (prin testamentul literar care însoţea ultima scrisoare, trimisă din lagărul de la Drancy, în 29 mai 1944, cu o zi înainte de a fi deportat la Auschwitz) sau indirect, prin scrierile sale, atitudinile publice ori private.

Începând cu anul 2010, programul va cuprinde şi acordarea unui premiu de excelenţă "B. Fundoianu/ Benjamin Fondane", prin care sunt recunoscute creativitatea, onestitatea intelectuală şi generozitatea unei personalităţi a culturii, publicisticii sau învăţământului.

Premiul va fi acordat în luna noiembrie a fiecărui an, cu prilejul Festivalului de Poezie care are loc la Iaşi, prin străduinţa lui Emil Stratan şi cu sprijinul Editurii Eis Art, al Galeriilor Eleusis, al Universităţii "Petre Andrei" şi al Primăriei Municipiului Iaşi.
Anul acesta, festivităţile de premiere vor avea loc în zilele de 26 şi 27 noiembrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu" din Iaşi.
Primul câştigător al premiului va fi Sorin Vieru.