Afacerile asigurătorilor au scăzut cu 4% în primele nouă luni, la 1,5 mld. euro

Autor: Ciprian Botea 22.11.2010

Companiile de asigurări au subscris în primele nouă luni prime brute în valoare de 6,3 miliarde de lei (1,5 mld. euro), în scădere cu 5% în lei sau 4% în euro, faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).



Scăderea afacerilor asigurătorilor este similară cu cea din primele şapte luni, când piaţa înregistrase un declin de 4,5%, la 5,1 miliarde de lei, iar autoritatea de reglementare se aşteaptă ca situaţia să nu se schimbe radical până la sfârşitul anului.

"Anticipăm că vânzările de asigurări RCA din decembrie nu vor influenţa semnificativ volumul de prime brute subscrise pe total piaţă la nivelul întregului an, întrucât vânzările de astfel de poliţe nu mai sunt concentrate în decembrie, ci s-au dispersat pe parcursul anului ca urmare a renunţării la anul calendaristic de subscriere", a declarat Angela Toncescu, preşedintele CSA.

Cea mai mare parte a afacerilor asigurătorilor a fost concentrată pe segmentul asigurărilor generale, unde volumul primelor brute subscrise a fost de aproape 5,1 miliarde de lei, în scădere cu 6,8% faţă de intervalul ianuarie-septembrie 2009. Poliţele auto deţin cea mai mare pondere în subscrierile totale înregistrate pe acest segment.

UNSAR, asociaţia profesională a societăţilor de asigurare, anunţase anterior o scădere cu 5,7% a primelor brute subscrise în primele nouă luni de cele 26 de societăţi membre ale organizaţiei, la 5,9 miliarde de lei, subscrierile pe asigurări generale având o pondere de 83% în total.

În schimb, asigurările de viaţă au înregistrat o creştere cu 2,9% după primele nouă luni, până la un volum al afacerilor de 1,2 miliarde de lei, potrivit datelor CSA.

UNSAR anunţase că membrii săi a înregistrat afaceri de 990 milioane lei după primele nouă luni, ceea ce înseamnă un avans cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Chiar dacă piaţa a înregistrat o scădere pe ansamblu, există sectoare unde volumul primelor brute s-a dublat sau a înregistrat o creştere de două cifre.

Astfel primele subscrise pe asigurări de sănătate au avansat cu 124%, în timp ce asigurările unit-linked (poliţe de viaţă cu componentă de economisire) şi asigurările de accidente au crescut cu 18%.

Daune plătite de 950 mil. euro

Societăţile de asigurări au plătit în intervalul ianuarie-septembrie daune însumând aproape 4 miliarde de lei (circa 950 mil. euro), cu 10% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Declinul valorii daunelor plătite în primele nouă luni din 2010 vine după ce anul trecut se înregistrase o creştere cu două cifre.

Cele mai multe daune au fost plătite pe segmentul asigurărilor generale, valoarea acestora totalizând 3,5 miliarde de lei, aproape 90% fiind plăţi efectuate în contul poliţelor auto.

Daunele achitate pentru contracte de asigurări de viaţă au ajuns în acelaşi timp la 493 milioane lei, în scădere cu 3,7% faţă de primele trei trimestre din 2009.

Şi pe asigurări de viaţă daunele urcaseră rapid pe parcursul lui 2009, în condiţiile în care tot mai mulţi clienţi şi-au răscumpărat poliţele înainte de scadenţă de teama scăderii randamentelor şi în condiţiile reducerii veniturilor. În perioada ianuarie-septembrie, sumele reprezentând răscumpărări totale au scăzut cu 10% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut.

CSA nu a prezentat valoarea răscumpărărilor totale după primele nouă luni, dar valoarea acestora se ridica la 194 milioane de lei (47 mil. euro) la jumătatea anului. Scăderea de 10% din intervalul ianuarie-septembrie este însă nesemnificativă dacă luăm în calcul faptul că poliţele de asigurări de viaţă răscumpărate în 2009 s-au dublat faţă de anul anterior.