Guvernul analizează oportunitatea schimbării denumirii persoanelor de etnie romă, din rom în ţigan

Autor: Mediafax 18.11.2010

Deputatul PDL Silviu Prigoană a elaborat o iniţiativă legislativă în care propune schimbarea denumirii oficiale a persoanelor de etnie romă din "rom" în "ţigan", la care Guvernul trebuie să emită o opinie, premierul Emil Boc cerând date suplimentare după ce a constatat că Academia susţine proiectul.

Iniţiativa a fost înregistrată la Senat în luna septembrie, tot atunci preşedintele Traian Băsescu declarând că, în momentul în care s-a decis schimbarea denumirii ţiganilor în romi, s-a luat o decizie greşită, europenii făcând confuzie între romi şi români.

Iniţiativa legislativă a deputatului propune ca, în documentele emise de instituţiile din România cu referire la persoane de etnie romă/ ţigănească, denumirea utilizată să fie de "ţigan/ţigancă".
Se propune totodată ca atribuirea de conotaţii negative la folosirea acestei denumiri să fie interzisă.
Deputatul motivează necesitatea unei astfel de legi prin faptul că termenul '"rom" generează confuzie pe plan internaţional. Citiţi mai mult despre intenţia gubernului de a schimba denumirea oficiale a persoanelor de etnie romă din "rom" în "ţigan pe www.mediafax.ro