Urmaşii scriitorilor români se destăinuie/ de Antoaneta Dohotaru

Ei sunt crema culturii romane. Ii stim de la scoala: Blaga, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu, Vasile Voiculescu, Marin Preda, Dinu Pillat. Sunt clasici studiati generatie dupa generatie, sunt stresul scolarilor care au de invatat sau de copiat numai lucruri complicate. Cineva ii cunoaste insa mult mai bine decat oricine. Sunt urmasii lor, sotii, copii, nepoti. Cei care i-au cunoscut asa cum erau… ca oameni. Cei care i-au iubit si au fost crescuti de ei.

Aurora Cornu a fost prima sotie si marea dragoste a lui Marin Preda… Monica Pillat traieste pentru memoria tatalui ei, scriitorul Dinu Pillat. Nepotul lui Vasile Voiculescu a fost DJ si are o colectie de muzica fabuloasa. Fata lui Lucian Blaga se ocupa de opera tatalui ei. Nepotul lui Mircea Eliade este un distins profesor universitar… Nepotul lui Liviu Rebreanu creste caini… Sunt personaje fugite parca dintr-un roman si pentru prima data isi spun povestea in acest reportaj.

Aurora Cornu este poeta si romanciera si a fost prima sotie a lui Marin Preda. Am intalnit-o in una dintre putinele dati cand mai vine in Romania, unde are prieteni de-o viata, dar nu si casa. Traieste mai mult la New York si Paris. In 1953, Aurora Cornu era o tanara poeta, o fata foarte frumoasa si cu totul speciala. S-a intalnit la mare cu Marin Preda, pe atunci un tanar prozator singuratic si morocanos. S-au indragostit definitiv. La inceput doar au vorbit. "Nu saream in pat, pe vremea aia femeile nu sareau in pat, barbatii nu sareau in pat indata, nu era moda, asa ca discutam."

Cum era Marin Preda indragostit? "Fermecator! Marin era fermecator si e greu de crezut pentru cine nu-l cunostea intim."

Amandoi aveau repartitie la Casa scriitorilor, la mare. Ea a ajuns inaintea lui si i-a ocupat camera. Cand a venit, Preda i-a cedat-o. "M-am binedispus cind a zis <<Pastrati-o dvs, tovarasa Cornu.>> Mai era ceva, eu sunt rapida cand plec dintr-un loc, am inceput sa-mi adun lucrurile si el sedea in pragul usii si se uita fascinat la mine, de acolo i s-a tras, banuiesc…"

"Era intotdeauna senin, la bine si la rau Marin era senin si foarte fascinat de ce se intampla in jurul lui, avea o curiozitate de copil, la tot ce se intampla, bun sau rau."

Cand Aurora a plecat de la mare, Preda i-a scris zeci de scrisori pline de pasiune. Scrisorile o tulbura si azi.

"Draga mea Aurora,

Imi vine greu sa-ti scriu cand mi-e dor de tine, tot asa cum imi vine greu sa-ti vorbesc. Deocamdata nu inteleg de ce este asa, inteleg ca te iubesc si iubirea tulbura sufletul meu atat de mult, incat il face inactiv."

"Mi-a fost multa vreme frica sa recitesc scrisorile lui Marin. Si acum mi se strange inima mult prea tare cand le recitesc, mi se rupe inima."

Patru ani au fost sot si sotie. Patru ani de iubire ireal de intensa. "Am facut tot ce puteam noi, am discutat pana ne-au iesit ochii, am fost 24 de ore din 24 impreuna. Cu toata fiinta si la nivelul asta, poate altii izbutesc sa aiba asta in 30 de ani, dar noi ne-am facut fiecare clipa impreuna. Nu regret nimic, dar... traiul cu Marin Preda implica o tensiune foarte mare, de care nu-ti dai seama. Un scriitor e ca o uzina energetica si mai rau, e ca un aspirator si utilizeaza tot…"

"Marin se purta cu femeile intr-un mod cu totul extraordinar, dar cat m-a iubit pe mine - si n-ar fi dubii dupa scrisorile trimise -, el nu iubea decat literatura; oricat de mare ar fi fost un amor, nu permitea acelui amor sa impieteze asupra literaturii. Breban a zis o data ca femeile lui sunt cele care l-au ajutat. Pe Marin nu l-a ajutat nimeni, dar ne-a stors ca pe niste lamii… El scria, eu dormeam, ma trezea din somn sa-mi citeasca o fraza, eu urlam, ne certam, iar eu i-am spus ca n-am venit pe lume ca sa fiu nevasta lui Preda!"

Cand era cu Aurora, Marin Preda scrisese o parte din "Morometii". Aurora a descoperit manuscrisul abandonat intr-un sertar. El era plecat in oras, ea l-a citit si l-a incurajat sa-l termine si sa-l publice. "M-am apucat de lectura si cand s-a intors eu eram bine bagata in lectura, am continuat cu el, eu fascinata de literatura lui, el fascinat ca a gasit in sfarsit un cititor." "Toata lumea crede ca Marin m-a ajutat pe mine; fiind el mai in varsta, m-a ajutat foarte mult, e adevarat, in creierul meu, dar eu l-am ajutat pe le sa termine Morometii".

Dupa patru ani prea plini, Aurora l-a parasit pe Preda si a plecat la Paris. I-a lasat doar un bilet. Atat. "Am scris un bilet pe o bucatica de hartie <<Cheile sunt in casa de bani, mult noroc, Aurora.>> ... L-am prevenit ca in caz ca intr-o zi voi spune <<Marine, vreau sa plec>>, sa nu ma opreasca - el s-a mirat putin, a zis bine si nu m-a oprit. Un tip formidabil, nu stiu ce-a inteles ca m-am intrebat ani de zile dupa de ce m-a lasat. Nu stiu. Adevarul este ca fiecare cauta altceva, el literatura, eu vroiam sa vad lumea, ne-au despartit visele…"

Au ramas prieteni pentru totdeauna, iar cand Preda a venit la Paris in vizita, s-au certat zi de zi, in felul lor tandru. Aurora a calatorit in toata lumea, s-a recasatorit si si-a trait viata din plin, fara sa-l uite niciodata pe Marin al ei. O singura nemultumire are astazi. "Nemultumirea este ca beneficiez de glorii si de avantaje in care nu e meritul meu, scrisorile, filmul... Iar unde e meritul meu, nu ma cunoaste nimeni, nici macar amicii nu vor sa ma cunoasca."

*

Intr-un apartament din Drumul Taberei, ca intr-o chilie, traieste poeta, profesoara si traducatoarea din limba engleza Monica Pillat, fiica scriitorului Dinu Pillat si nepoata poetului Ion Pillat. S-a nascut intr-o familie cu blazon, strabunicul ei a fost Ion Bratianu. Toata familia a fost distrusa de comunism. "M-am trezit intr-o familie extraordinara, in care fiecare era o personalitate si am fost foarte iubita, cred ca viata nu are sens oricat ai fi de bogat sau de prosper, daca nu ai iubirea."

Parintii ei s-au iubit enorm si au crescut-o ca pe o comoara. "Ei chiar marturiseau in scrisori ca acest copil i-a salvat, pentru ca in loc sa se gandeasca la nenorocirile care veneau s-au concentrat asupra cresterii mele, dar asta nu i-a scutit deloc de dezastre. Tata avea o imaginatie extraordinara si inventa povesti pentru mine, asta a fost extraordinar, cred ca putini copii au parte de parinti care sa faca povesti numai pentru ei... Ei au ramas liberi, desi regimul era asa de drastic, asta a fost extraordinar. El tot timpul a fost un om liber nedandu-si seama de primedie."

Tatal ei crescut-o in credinta si in fiecare seara aveau "ora confidentelor." "Spunea ca la capatul fiecarei zile trebuie sa-ti faci bilantul si sa constati ca n-ai trait degeaba, ca ai facut ceva bun sau ceva frumos pentru altii."

La numai 27 de ani, Dinu Pillat scrisese doua romane si-l terminase pe al treilea, "Asteptind ceasul de apoi", carte pentru care va fi condamnat la moarte si apoi la temnita pe viata, in celebrul proces Noica-Pillat, procesul prin care comunistii au lichidat elita intelectualilor. "El venea dintr-o familie care trebuia sa dispara, era nepotul Bratienilor, era fiul lui Ion Pillat, era fiu de mosier, era un intellectual care gandea liber." Din 1959 pana in 1964, Dinu Pillat a facut temnita grea, bolnav fiind de tuberculoza. Cum a rezistat in inchisoare? "Din iubire pentru Dumnezeu, tata a putut rezista, din iubire pentru Isus. Suferinta, spunea mama mea, este o treapta, te ajuta sa urci o treapta si in loc sa te acreasca, sa te amarasca, sa te invenineze, suferinta, daca o intelegi si stii de ce ti s-a dat, te face sa evoluezi din punct de vedere spiritual. Nu era destul ca te bateau si te torturau, dar era razboiul psihic. Tatei i s-a spus ca eu si mama am murit, ca mama lui a fost arestata si puneau alaturi de celula lui o femeie care urla si spuneau ca-i mama lui. Va dati seama?"

Pana in 1975 cand s-a stins de cancer, Dinu Pillat a locuit in modestul apartament cu mobila veche. "A suferit foarte mult cand si-a dat seama ca de fapt nu era liber, asa cum credea el. Cand a iesit din inchisoare a crezut ca s-au schimbat lucrurile, ori lucrurile nu s-au schimbat, el a intrat de fapt intr-o inchisoare mai mare."

Monica si-a ingrijit tatal pana in ultima clipa. Pe locul unde a murit arde o candela zi si noapte. "Noi am suferit asa de mult, eu am suferit atat de mult ca el era inchis, incat cand a venit n-am trait o bucurie mai mare, si nici nu cred ca am trait vreodata o bucurie atat de mare. M-a ajutat foarte mult si ca sa ma formez, mi-a format lecturile, era extraordinar ca mie si mamei ne citea seara. (...) Dupa ce a murit tata si dupa ce a murit si mama, pentru mine a fost ingrozitor, pentru ca au murit toti din familia mea si eu m-am gandit: ce fac acum? Era lumea mea, era o parte din mine."

In ultimii zece ani, Monica Pillat a editat opera parintilor si a bunicilor ei. A considerat ca are o datorie sfanta fata de ei: pentru cat au suferit, sa nu fie uitati.

*

Intr-un apartament din centrul Bucurestiului, printre flori si fotografii vechi, traieste o distinsa doamna care si-a dedicat viata reeditarii operei parintelui ei, poetul, filosoful, dramaturgul, profesorul si diplomatul Lucian Blaga. Licentiata in fizica si limbi straine, in perioada comunista, Dorli Blaga si-a castigat existenta din traduceri de lucrari tehnice. Adevarata ei meserie a fost insa sa pastreze in circuitul universal opera tatalui ei. Este singurul copil al filosofului si s-a nascut la Berna, in Elvetia, unde Blaga a fost atasat de presa. Pastreaza si astazi o imagine a tatalui sau, de cand ea avea doi ani. Copilaria si tineretea lui Dorli au stat sub semnul luminii pe care tatal ei o raspandea. A trait mult in strainatate, la Praga, Berna, Viena si Lisabona, in perioada in care Blaga a fost diplomat. Isi aminteste cat de mult o iubea Octavian Goga, bun prieten cu tatal ei.

Dupa 1948, Blaga a fost umilit si marginalizat, poeziile i-au fost interzise, a fost indepartat de la catedra de filosofie din Cluj, unde era profesor, si a devenit un simplu bibliotecar. "A fost o perioada destul de grea din punct de vedere material, a fost grea pentru el si destul de obositoare, pentru ca trebuia sa semneze condica, sa faca opt ore de serviciu la biblioteca."

In 1956, Academia Regala Suedeza l-a nominalizat pe Blaga pentru Premiul Nobel. Insa autoritatile comuniste de la Bucuresti au obstructionat candidadura lui Blaga. "Era nemultumit, era foarte critic, noi ascultam, cu toate ca era interzis, in fiecare seara Radio Londra. Ascultam mult in engleza. In momentul in care a fost scos si din universitate si din Academie, cand i s-au scos cartile din biblioteca si nu le puteai citi decit la fondul special si cu aprobare, sigur ca astea l-au suparat."

De la tatal ei a mostenit biroul la care filosoful a scris "Trilogia cunoasterii", "Trilogia culturii" si "Trilogia valorilor". Dorli Blaga a mostenit si drepturile de autor pentru opera tatalui ei. "Am un contract de copyright cu Humanitas, asta imi prinde si mie bine pentru ca tot timpul apar titluri Blaga, nu in tiraje mari, adica nu se fac bani, nu te imbogatesti, dar se plateste cam ca in perioada comunista."

Dupa o viata plina, mandra de cei doi copii ai ei care au devenit profesori, Dorli Blaga are un singur regret. "Tatal meu n-a avut niciodata casa lui, a fost chirias, deci nu exista un muzeu, nici macar un loc intr-un muzeu... Cum de un om atat de important pentru cultura romana n-a avut niciodata casa? Pentru ca a trait 13 ani in strainatate, findca n-a fost bogat deloc, cand s-a casatorit n-a fost bogat, tot in chirie statea la Cluj si era ceva obisnuit, nu trebuia sa fii proprietar in perioada interbelica, chiriile erau rezonabile."

De la tatal ei, Dorli Blaga a mostenit ochii, o anume sfiala si o mare sensibilitate. Cu ea, imaginea fizica a lui Blaga se va stinge. Opera insa va ramane si cu lumina ei va spori "a lumii taina".

*

Pentru Ilderim Rebreanu, sa porti un nume celebru s-a dovedit a fi o afacere profitabila. Din 1995 traieste din drepturile de autor primite din editarea si reeditarea operei unchiului sau, Liviu Rebreanu. Ilderim n-a fost insurat niciodata, poarta pistol si traieste singur intr-un sat din judetul Teleorman inconjurat de patru caini de paza. A terminat facultatea de istorie, dar n-a profesat niciodata. "Se castiga? Da, se castiga. Difera de la an, la an, intr-un an vor sapte edituri sa tipareasca Rebreanu, in altul doar una, in functie de asta si de titraj, de pretul volumului se face un procent si 10 la suta e al autorului. Din asta traiesc!"

S-a ales cu numele de Ilderim dupa ce parintii lui au citit un roman cavaleresc. Nu si-a cunoscut niciodata unchiul, dar il eticheteaza ca si cum l-ar fi cunoscut.

Primul romancier al literaturii romane moderne, Liviu Rebreanu este unul dintre putinii scriitori care s-a bucurat de succes de librarie, de onoruri publice si de recunoasterea valorii sale inca din timpul vietii. Fanny si Puia, sotia si fiica sa, au fost fiintele pe care scriitorul le-a adorat toata viata. Ilderim musca insa portmortem mana care il hraneste si crede ca Puia nu era fata lui Rebreanu. "A fost un mare proces intre familia mea, adica familia Rebrenilor care au ramas, tatal meu si surorile si Fany. Pentru ce? Pentru a demonstra ca nu e fata lui Liviu." Dar daca Rebreanu a acceptat copilul... "Si ce daca l-a acceptat? Nu era al lui si se dadea drept al lui, deci e o minciuna."

Ba mai mult, Ilderim merge atat de departe incat crede ca Rebreanu a murit in 1954 otravit chiar de fiica si de sotia sa care ar fi vrut sa puna astfel mana pe avere. Pe aceasta tema se pregateste sa scoata si o carte exploziva. "Data fiind lasitatea celor doua femei, e cea mai plauzibila dintre morti... Sunt doua impostoare."

In 1995, cand fiica lui Rebreanu - pe care astazi o denigreaza - a murit, Ilderim a obtinut titlul de mostenitor al drepturilor de autor. Dupa ce opt ani a castigat bani frumosi, Copyro, adica fostul Fond literar al Uniunii Scriitorilor l-a dat in judecata si Ilderim n-a mai primit un ban. S-a razboit insa prin tribunale si de curand a castigat procesul cu Copyro. Are din nou un venit sigur. "Voi actiona in judecata toate editurile care l-au publicat pe Rebreanu in ultimii patru ani, de cand eu n-am mai primit niciun ban. Se string niste miliarde, ma gindesc."

Din toata familia, Ilderim il prefera cel mai mult pe Emil Rebreanu, fratele scriitorului, cel a carui moarte a inspirat romanul "Padurea spinzuratilor". Ilderim Rebreanu seamana cu Emil Rebreanu… Sublocotent in armata austro-ungara, Emil Rebreanu a fost spanzurat in ziua de 14 mai 1917, pentru ca a vrut sa treaca de partea romanilor. In casa, Ilderim i-a facut un mic altar. A gasit chiar o aschie din spanzuratoarea lui Emil Rebreanu, executat la Ghimes, apoi o schija de pe frontul italian 1915, care i-a intrat lui Emil in brat.

Ilderim crede ca poporul roman nu mai este interesat de clasicii sai si ca daca nu s-ar studia la scoala ar fi cu totii dati uitarii. "Mai mult de 90 la suta din populatia satelor n-au citit in viata lor vreo carte. E trist dar adevarat."

*

Legea postdecembrista a drepturilor de autor permite editurilor sa citeze gratis in manualele scolare doar scurte fragmente din opera unui autor. Insa nu stabileste clar cat de "scurt" poate sa fie un "scurt citat", fapt care a pus pe picior de razboi mostenitorii marilor clasici si editurile. De zece ani, Andrei Voiculescu, nepotul poetului Vasile Voiculescu, lupta ca sa-i fie respectate drepturile. "Unii castiga la Loteria vizelor, altii castiga la Loteria romana, eu am castigat la loteria genetica si sunt drespturile mele, sunt recunoscute si asta e raspunsul meu." Mostenitorul poetului acuza practici ale unor editori care pirateaza textele clasicilor, dar refuza sa declare tirajul necesar calcularii penalizarilor. In plus este revoltat de faptul ca manualele scolare au devenit o afacere grasa pentru editorii de rea credinta. "Domnule, dau drepturile gratuit, oricui care da cartea de scoala gratuit mai departe, nu sa iei bani de la Parlament, de la buget si pe urma sa-mi vinzi cartea in librarii - si obraznicia cea mai mare este ca este pacalit statul roman, pentru ca tu-mi scrii mie pe carte un pret de 4,60, dupa care eu iti gasesc cartea in librarii, cu 27 de lei."

Andrei Voiculescu a crescut si a copilarit in Bucuresti cu bunicul sau, un adevarat ascet, un om de o infinita credinta, autorul, printre altele, al "Ultimelor sonete inchipuite ale lui Shakespeare". De mic, Andrei a fost pasionat de muzica. In 1975 a plecat din Romania si timp de 20 de ani a fost redactor muzical la radio Europa Libera - si astazi a ramas o adevarata legenda pintre DJ-i. Dragostea pentru muzica i-au insuflat-o tatal si bunicul sau. "L-am turbat din cauza ca ascultam muzica tare - nu protesta dar cred ca-l suparam cumplit. Eram invatat sa ni se citeasca, ma lua seara in pat si citea, batranul vorbea vreo 4-5 limbi straine printre care si sanscrita, imi traducea de obicei in franceza."

In 1958, la 74 de ani, Vasile Voiculescu a fost arestat si condamnat pentru ca scria poezii religioase si le citea la manastirea Antim, in grupul "Rugul aprins". A fost eliberat in 1962 si dupa un an a murit. "Cand l-a adus fratele tatalui meu in Bucuresti, de la Aiud mi se pare, era cam ce vedem in filmele despre lagarele naziste."

De la bunicul sau, Andrei a invatat ca orice om trebuie sa fie liber. Liber sa creada, liber sa gandeasca. Toata viata lui a purtat plete si a fost un razvratit.

In anul 2000, Andrei s-a intors acasa pentru totdeauna, impreuna cu sotia si cu fata lui in varsta de 17 ani. In camera lui de muzica, un adevarat sanctuar plin de cd-uri rare si valoroase, Andrei pastreaza mii de scrisori pe care le-a primit in Germania de la ascultatori, inainte de 1989. Andreea, fata lui in varsta de 17 ani le mai citeste cateodata.

La loc de cinste Andrei pastreaza palarile bunicului - o gambeta, un joben, melonul…

Andrei colectioneaza instrumente muzicale in perfecta stare de functionare, de pe vremea bunicului.

Isi creste fata asa cum l-a crescut bunicul lui. O invata sa traiasca frumos si curat, printre carti si muzica. Langa ea, intinereste in fiecare zi

Andrei ar vrea ca lumea sa-i recunoasca meritele. Meritul de a fi obtinut toate manuscrisele sechestrate si care au fost publicate. Mandru si pentru totdeauna liber, Andrei stie ca are o misiune pe care o indeplineste cu demnitate: aceea de a nu lasa spiritul bunicului sau sa cada in uitare.

*

De la unchiul sau, Mircea Eliade, doctor honoris causa la 36 de mari universitati din toata lumea, Sorin Alexandrescu a mostenit vocatia profesoratului. Profesor de semiotica si de istoria idelor, Alexandrescu a predat timp mai bine de 30 de ani la universitatea din Amsterdam. Avea 30 de ani cand si-a intalnit unchiul, la Venetia. "Era un om in varsta si extrem de schimbat, adica foarte amical, extreme de cald, de tolerant, nu exista sa aiba vreun gest irascibil, era de o blandete extraordinara… Stia sa asculte, se vedea ca intre timp devenise un profesor in America. In Occident, ca profesor trebuie sa stii sa asculti, nu sa vorbesti; in Romania din pacate profesorii vorbesc si nu asculta pe nimeni."

Considerat a fi varful generatiei de aur interbelice, filosof si istoric al religiilor, Mircea Eliade a predat toata viata istoria comparata a religiilor la Universitatea din Chicago si este considerat a fi unul dintre cei mai titrati romani din lume. Un roman care n-a putut niciodata sa se intoarca acasa. "Ii era un dor imens de tara, dar nu a putut sa se mai intoarca pentru ca orice intoarcere insemna sa fii alaturi de Ceausescu si in filme si in fotografii si a vrut sa evite asta cu orice pret. Pretul fiind pentru el ca nu si-a mai revazut niciodata nici tara, nici familia de aici."

Sorin Alexandrescu isi vedea unchiul mai mult vara, cand Eliade venea in vacanta in Europa. A avut numai de invatat de la el. "Cred ca am invatat mai ales acest mod uman de a fi, adica foarte deschis, foarte stapan pe sine, foarte sigur pe sine, dar extrem de curios la tot ce se intampla in lume."

In calitate de unic mostenitor, Alexandrescu gestioneaza toata opera lui Eliade care este reeditata in toate limbile Pamantului. "Pentru mine nu inseamna o chestiune de bani, adica eu nu traiesc din asta, eu sunt un om care are viata lui si banii lui."

Desi traieste printre cartile si studentii lui de la Universitatea din Bucuresti, Alexandrescu nu poate sa nu fie dezamagit de tara in care el, spre deosebire de unchiul sau, a reusit sa se intoarca. "S-a schimbat enorm mentalitatea, a intervenit o goana dupa bani bezmetica si un cinism intolerabil si toate astea amestecate cu un total dispret al autoritatilor pentru viata cotidiana."

Sorin Alexandrescu conduce astazi comisii de doctorat in Olanda si Romania si crede in inteligenta si talentul tinerilor studenti romani. Este convins ca si astazi cultura romana are un destin.

Reportaj difuzat de Protv, in emisiunea "Romania, te iubesc!" din 17 octombrie 2010