Cei 26 de asigurători din UNSAR au vândut cu 6% mai puţin

Autor: Ciprian Botea 16.11.2010

Companiile membre ale Uniunii Naţio­nale a Societăţilor de Asigurări din România (UNSAR) au încheiat pri­mele nouă luni cu un volum al afacerilor de 5,9 miliarde de lei (echivalentul a 1,4 mld. euro), în scădere cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile unui declin accentuat al pieţei auto.

UNSAR cuprinde două treimi din numărul asigurătorilor locali (26), inclusiv primele zece companii din piaţă după volumul primelor brute subscrise (principalul indicator care arată volumul afacerilor din asigurări).
Pe segmentul asigurărilor generale, subscrierile membrilor UNSAR au totalizat 4,9 miliarde de lei în primele nouă luni, în scădere cu 7,5% faţă de perioa­da ianuarie-septembrie 2009. Cele mai afectate au fost asigurările Casco, afacerile pe acest segment coborând cu 24%, la 1,9 miliarde de lei.

În schimb, asigurătorii au vândut poliţe cu 4% mai mari decât în primele nouă lui de anul trecut pe pia­ţa asigurărilor de viaţă, până la un nivel de aproa­pe 990 de milioane de lei, dar din cauza ponderii scăzute acest segment nu a avut capacitatea de a trage pe plus întreaga piaţă.
Creşterea pe asigurările de viaţă a fost afectată şi de rezilierile de poliţe, însă companiile susţin că fenomenul s-a temperat.
Societăţile de asigurări sunt în continuare dependente de segmentul auto, care însumează circa trei sferturi din portofoliul total.

"Asigurările Casco şi RCA au adus aproape 80% din subscrierile segmentului de asigurări generale. Pe segmentul Casco, de exemplu, nivelul daunelor brute plătite a fost aproape egal cu cel al primelor brute subscrise. Iar dacă adăugăm şi rezervele constituite pentru daune avizate şi neavizate, atunci imaginea acestui segment de piaţă este din ce în ce mai sumbră", a declarat Florentina Almăjanu, directorul general al UNSAR.

Dintre companiile de asigurări generale care şi-au publicat până acum rezultatele la nouă luni, doar Astra Asigurări şi Euroins au raportat creşteri ale primelor brute subscrise, în timp ce companii precum Allianz-Ţiriac sau Omniasig au înregistrat scăderi de două cifre ale afacerilor, dar au reuşit să se menţină pe profit.
Piaţa de asigurări a reacţionat cu întârziere la criza economică, acesta fiind primul an în care companiile de profil raportează scăderi de două cifre după ce pe parcursul lui 2009 majoritatea au anunţat scăderi mai mici de 10%.