Ce are în comun preşedintele României cu fostul preşedinte al Argentinei? Agresivitatea şi femeile-politician

Aşa cum în 2007 Nestor Kirchner renunţase la candidatura pentru un al doilea mandat în favoarea soţiei sale care a şi cucerit funcţia supremă, Cristina Fernandez ar fi urmat să se abţină să candideze în 2011, lăsând această favoare soţului ei.

Dar nimic nu garantează în această lume că un fir de apă liniştit nu se poate transforma rapid într-un şuvoi năvalnic în urma unei ploi de vară sau că nu poate dispărea, la fel de bine, în urma unei alunecări de teren. Tot aşa, mora­vu­rile politice pot muri într-un colţ de lume ca să se nască, mai apoi, în altul.
Ce are, de pildă, în comun preşe­dintele României Traian Băsescu cu fostul preşedinte al Argentinei Nestor Kirchner? Temperamentul nestăpânit şi agresivitatea în dezbaterile publice. Poate şi altceva. Kirchner şi-a promo­vat soţia care, cu ajutorul său, a ajuns pe cea mai înaltă poziţie în ierarhia politică a Argentinei. În istoria recentă a României nu au existat femei să fi avut parcursuri atât de ful­mi­nante ca femeile din preajma preşe­dintelui Tra­ian Bă­sescu - că s-au numit ele Elena Udrea, Ro­berta Anastase, Mo­nica Ritzi sau Lavinia Şandru. Cristina Fernandez a repetat în viaţă di­rec­tivele soţului ei, mai ales în mo­men­tul în care el se afla în spatele tro­nului. Fe­meile din preaj­ma lui Traian Bă­sescu sunt, practic, pur­tă­toare ale me­sajului pre­zi­den­ţial, ex­presie a voin­ţei sale. Cine îşi ima­ginează că Roberta Anas­tase ar mai fi în fruntea Camerei De­putaţilor fără acor­dul preşe­din­telui?

Nestor Kir­chner decidea soarta ţării şi poli­tica guver­nu­lui, deşi preşe­dinte era soţia sa. Traian Băsescu decide po­li­tica guvernului de la Bu­cureşti, deşi repetă, chiar dacă nu-şi dă osteneala să fie convingător, că este doar un ar­bitru.
Nestor Kirchner a simţit gustul puterii ca primar de Santa Cruz, o pro­vin­cie din sudul îndepărtat, mai aproape de Antarctica decât de capitală. De aceea, cei care l-au urmat în Buenos Aires au fost numiţi "pin­guini". În mod paradoxal, această obscuritate i-a servit bine viitorului preşedinte. În 2003 - într-o criză ce avea să rămână în cărţile de economie, drept "Criza argentiniană" - la scurt timp după ce datoria externă a ţării a atins 100 de miliarde de dolari, Kirchner s-a lansat spre preşedinţia ţării cu un chip proaspăt promiţând alegătorilor revenirea bunăstării şi eliminarea corupţiei. Un fel de "Să trăiţi bine!" în limba spaniolă.
Kirchner a negociat dur una dintre cele mai mari restructurări a datoriei externe a Argentinei. A şocat oferind cre­ditori internaţionali 30 de cenţi pe dolar. A avut ciocniri violente şi frec­ven­te cu Fondul Monetar Interna­ţio­nal şi companiile străine. Un singur exemplu: îndemnul adresat argen­tinienilor în 2005 de a boicota staţiile Shell, după ce compania a majorat preţul benzinei. După ce ţara a plătit o datorie de 10 mld. de dolari către FMI, Kirchner a tunat că nu s-ar mai întoarce către FMI nici dacă ar fi să ajungă în iad. Dar s-a împăcat mai apoi cu organizaţia de la Washington.

După episodul restructurării dato­riei publice a Argentinei, abordarea sa în domeniul economiei a avut câştig de cauză. În doar 100 de zile de la câşti­ga­rea alegerilor, Kirchner de­ve­nea cel mai popular preşedinte din istoria ţării, deşi câştigase mandatul la limită. Dar abordarea sa economică care a inclus controlul preţurilor şi un populism inteligent al cheltuielilor publice - abordare care a continuat şi după 2007, din spatele scenei, după ce soţia sa Cristina Fernández a câştigat preşe­dinţia - a produs rezultate ames­te­cate. În mandatele dinastiei Kir­chner statul şi-a sporit controlul asupra economiei, a intervenit în pieţele financiare şi de mărfuri.
Creşterea economică iniţială a fost urmată de o inflaţie ridicată, crimina­lita­tea a crescut, la fel şi corupţia. In­vesti­ţiile străine au scăzut,.
Cu toate acestea, o recuperare eco­no­mică a Argentinei în acest an este po­sibilă datorită, în mare parte, creş­terii preţurilor materiilor prime şi boom-ului din ţările învecinate, lucru ce era de aşteptat să-i fie de folos Cristinei Fernandez, dar şi lui Nestor Kirchner de vreme ce era aproape de la sine înţeles în Ar­gentina ca în ale­gerile de anul viitor bagheta pre­ziden­ţială să se întoarcă de la soţia sa la el.

Moartea lui Nestor Kirchner a lăsat un gol în po­li­ti­că şi un mare semn de întrebare asupra direcţiei pe care ar urma să o urmeze ţara.
Chiar dacă emo­ţia de după moartea pre­şedintelui a fost puternică, sondajele arată că alegătorii au fost deja obosiţi de stilul cuplului. Moar­tea preşedintelui des­chide calea spre o candidatură mai blândă.
"Nu cred că ea (Cristina Fernan­dez - n. red.) poate să-şi reînnoiască man­datul politic fără soţul el", spune co­men­tatorul argen­ti­nian Joaquín Mo­rales Sola, citat de Financial Times. Ce-i rămâne atunci? O ieşire onorabilă din scenă, în faţa perspectivei unei înfrângeri umilitoare. Cu o economie pe cale de revenire, cu rezerve cres­când ale Băncii Naţionale, ea ar putea argumenta că a lăsat ţara în formă, justi­ficând astfel continuarea po­liticii so­ţului ei. Doar că, în ciuda do­liu­lui care a cuprins ţara, pieţele finan­ciare au reacţionat favorabil. Ce semn mai bun pentru dorinţa de schimbare?
De cealaltă parte, moartea preşe­din­telui lărgeşte fractura din sânul parti­dului peronist (Partidul Justi­cialist) al fostului şef de stat.
"Odată cu moartea lui Kirchner, lupta pentru putere în cadrul mişcării va deveni acerbă", spune Irene Re­nuncio-Mateos, analist la IHS Global Insight.
Într-un interviu la PROTV, Traian Bă­sescu a exclus ipoteza ca în Ro­mânia viitorului apropiat o femeie să aibă şanse să ajungă preşedinte al Ro­mâniei sau preşedinte al PDL, partid pe care, practic, l-a controlat şi l-a men­ţinut la putere din cabinetul său de la Cotroceni. Nu va exista, aşadar, în viitorul apropiat o Cristina Fernandez a României nici măcar cu un "tată de îm­prumut". Băsescu nu lasă moşteniri dinastice. Oare? Elena Udrea a ajuns în fruntea celei mai puternice filiale a PDL - filiala Bucureşti - şi va avea un cuvânt greu de spus în alegerile din partid la viitorul congres din primă­vară. Este doar o întâmplare? Un tes­ta­ment (cuvântul provine din latinescul testari - a desemna) se poate schimba, în unele cazuri, şi în ultimele clipe din viaţă. Un testament politic se poate schimba şi în ultimul an de mandat.

Nestor Kirchner
n A fost guvernatorul unei provincii din sudul Argentinei.
n În 2003 a fost ales preşedinte după ce fostul ocupant al funcţiei Carlos Menem a ieşit din cursa electorală.
n A fost arhitectul redresării de după criza economică din 2001-2002.
n Şi-a cunoscut soţia, Cristina Fernandez, actualul preşedinte al Argentinei, în anii '70, construindu-şi împreună cariera politică.
n A fost consilier economic după ce Cristina Fernandez a preluat preşedinţia în 2007.
n Era văzut ca principalul favorit în alegerile de anul viitor.
n Atât în mandatul său, cât şi în cel al soţiei sale, statul şi-a crescut prezenţa în economie.
n Susţinea de multe ori discursuri populiste în cadrul cărora critica FMI şi companiile private.