Lazea, BNR: Economiile populaţiei sunt foarte mici. România poate creşte doar cu finanţare străină

Autor: Liviu Chiru 12.11.2010

Activele financiare ale populaţiei sunt în România de 33 de miliarde de euro, faţă de 65 de miliarde de euro în Ungaria sau 93 de miliarde de euro în Cehia, astfel că economia nu se poate dezvolta doar pe baza resurselor interne, spune Valentin Lazea, economistul-şef al BNR.

"Dacă o ţară are deficit de lichidităţi şi probleme cu activele financiare este evident că dezvoltarea ei şi creşterea economică depind în mod crucial de atragerea de capital din străinătate. Asta este demonstraţia cifrică pentru care România nu se poate dezvolta cu forţe proprii, ci decât dacă atrage capital din străinătate", a comentat Lazea, în nume personal, la un seminar organizat la Sinaia de BNR, Asociaţia Română a Băncilor şi Alpha Bank.

Economistul-şef al BNR subliniază că, în ciuda excesului de lichidităţi de pe pieţele internaţionale, România nu se află într-o poziţie privilegiată pentru atragerea de investiţii, ci dimpotrivă, fluxurile merg acum în special spre America de Sud sau Asia de Sud-Est.

"România nu este în competiţie pentru banii internaţionali doar cu ţările din regiune, ci cu 192 de ţări ale lumii. Capitalul mult din lume este atras de cu totul alte zone decât Uniunea Europeană, care şi-a pierdut atractivitatea. Faptul că România a intrat în UE nu este un sfârşit de dru, e un nou 'nceput", apreciază Lazea.

Citând un studiu al FMI, Lazea spune că investitorii străini se uită cu precădere la patru aspecte atunci când decid unde să îşi plaseze banii.

"Reforma în România nu se limitează la reforma salariilor şi pensiilor. Lucrurile multe şi grele sunt în patru domenii: flexibilizarea pieţei forţei de muncă, sistemul juridic, adâncimea pieţelor financiare şi calitatea infrastructurii."