Ce se mai pregăteşte/ de Stelian Ţurlea

Editurile noastre publică sute de cărţi în fiecare lună, o enormă producţie de carte, care copleşeşte de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale "Ziarului de Duminică", care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care doreşte să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai uşor. La "Cartea de literatură" sunt semnalate cărţi aflate deja pe rafturi, între care facem, fireşte, o selecţie. La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de ştiinţă, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărţilor asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate de cei doi cronicari literari ai ziarului. Atenţie aparte mai primesc colecţiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariţie sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica "Avanpremieră". În sfârşit, în cadrul rubricii de faţă, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată şi citită.

Unii i-au spus "pictorul nopţii eterne", alţii au desluşit în el Anticristul picturii. Unii i-au admirat forţa creatoare, alţii i-au deplâns prăbuşirile. Iubit şi blamat, violent şi generos, niciodată împăcat cu sine sau cu lumea, Michelangelo Merisi, alias Caravaggio, îşi scrie romanul vieţii când cu pana, când cu pensula, când cu spada. În Roma începutului de secol XVII, printre cârciumari şi marchizi, prostituate şi cardinali, cartofori şi târgoveţi, Caravaggio răstoarnă canoanele şi dă foc prejudecăţilor. Modelele lui vin din bordeluri sau închisori, prietenii îl însoţesc în taifasuri stropite cu vin şi încăierări la colţ de stradă. Pierdut în voluptatea sfidării, gata oricând să contrazică şi să contrarieze, Caravaggio e un damnat cu mâini îngereşti, un păcătos răscolit de obsesii. Iar una dintre aceste obsesii îl vizitează tot mai des, sub forma unei vietăţi nocturne pe care, într-un ritual de exorcizare, artistul vrea s-o aştearnă pe pânză. "Fluturele negru" nu e o cronică a nelegiuirilor, ci un roman în culori tari despre glorie şi decădere, despre patimă şi îndoială, despre vină şi iubire. Despre iubire? Fireşte, fiindcă Roma citită pe dos devine Amor.