RAR va monitoriza emisiile de CO2 ale maşinilor noi

Autor: Bogdan Alecu 10.11.2010

Registrul Auto Român (RAR) va monitoriza începând cu 1 ianuarie 2011 nivelul emisiilor de dioxid de carbon produse de automobilele noi, parte a unui program al Comisiei Europene de stabilire a standardelor de performanţă ale autoturismelor în ce priveşte noxele, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern preluat de Mediafax.

Proiectul face parte dintr-un regulament elaborat de Comisia Europeană, care vizează reducerea emisiilor de dioxid de carbon la nivelul Uniunii Europene.

Obiectivul proiectului CE este stabilirea unor standarde de performanţă pentru emisiile generate de autoturismele noi înmatriculate în Uniunea Europeană, ca parte a abordării integrate a comunităţii de a reduce emisiile de dioxid de carbon generate de autovehiculele uşoare, asigurând totodată funcţionarea corespunzătoare a pieţei interne şi se bazează pe un proces de măsurare şi monitorizare a acestor emisii, iniţiat în conformitate cu decizia Parlamentului European şi a Consiliului European din 22 iunie 2000.

Pentru îndeplinirea prevederilor CE, proiectul prevede cooperarea RAR cu Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor, care urmează să transmită Registrului până la data de 31 ianuarie a anului următor perioadei de raportare datele privind autoturismele noi înmatriculate în anul respectiv.
Pentru a reduce emisiile de noxe, din 2005 până în prezent în România s-a derulat programul "Rabla", prin care s-au scos din circulaţie aproape 290.000 de maşini care nu respectau normele de poluare Euro.

Ministerul Economiei va transmite RAR până la data de 31 ianuarie a fiecărui an informaţii pentru anul calendaristic precedent privind procentul staţiilor de distribuţie pentru carburanţi care au posibilitatea de a furniza carburanţi E85 (combustibil format dintr-un amestec de 15% benzină şi 85% etanol), precum şi informaţii privind respectarea criteriilor de durabilitate ale biocarburanţilor introduşi pe piaţă.