Allianz, prime brute subscrise de 175 mil.euro în România pe asigurări generale, în scădere cu 17,8%

Autor: Popescu Vlad 10.11.2010

Primele brute subscrise de grupul german Allianz în România, pe segmentul asigurărilor generale, au scăzut cu 17,8% în primele nouă luni ale anului, la 175 milioane euro, iar profitul operaţional s-a redus la două milioane euro, informează Mediafax Business.

Compania înregistra pe piaţa românească prime brute de 213 milioane euro şi un profit operaţional de trei milioane euro în aceeaşi perioadă a anului trecut, informează Mediafax Business.

Pe asigurări de viaţă, primele au scăzut de la 18 milioane euro la 16 milioane euro, iar profitul operaţional a stagnat, la două milioane euro, se arată într-un raport al Allianz.

În trimestrul al treilea, primele brute subscrise pe asigurări generale au coborât cu 12,5%, de la 64 milioane euro la 56 milioane euro, iar profitul operaţional s-a redus de la două milioane euro la un milion de euro. Pe asigurări de viaţă, primele au coborât în perioada iulie-septembrie de la 6 milioane euro la 4 milioane euro, iar profitul a stagnat la un milion de euro.