Traian Băsescu, aşteptat să se adreseze Parlamentului la ora 15.00

Autor: Mediafax 09.11.2010

Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat să se adreseze Parlamentului, marţi, la ora 15.00, au decis birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Decizia a fost luată marţi dimineaţă de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, cu 11 voturi "pentru" şi 8 voturi "împotrivă".

"La solicitarea preşedintelui, astăzi (marţi - n.r.), la ora 15.00, va avea loc şedinţa comună a Parlamentului, în care preşedintele se va adresa plenului. Noi nu participăm la această şedinţă, preşedintele de mult nu mai e preşedintele tuturor românilor. Probabil vrea să se adreseze din nou coaliţiei pe care o patronează şi grupurilor de presiune care sprijină această coaliţie", a declarat liderul deputatţilor PSD, Mircea Duşa. Citiţi mai mult despre discursul preşedintelui Traian Băsescu în faţa Parlamentului pe www.mediafax.ro